Bătaie într-un club din Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două grupuri de tineri s-au încăierat într-un club din municipiul Bacău. Până la intervenția agenților de ordine scandalagii și-au aplicat mai multe lovituri, iar patru dintre ei au ajuns la urgențe.

Scandalul s-a iscat în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 4.00. Polițiștii spun că cele două grupuri de tineri, cu vârste cuprinse între 24 și 35 de ani, s-au luat la bătaie pe fondul unor neînțelegeri mai vechi și a consumului de alcool. În urma altercației patru indivizi au ajuns la Urgențele Spitalului Județean Bacău.

„Au venit aici unde au continuat să se certe. Doar unuia i s-au acrodat îngrijiri medicale. Ceilalți au refuzat și au plecat", a spus Mirela Romaneț, purtătorul de cuvânt al SJU Bacău.

Polițiștii spun că i-au identificat pe toți și au aplicat în total patru sancțiuni în valoare de 4.000 de lei, dar au deschis și un dosar penal. „Se fac cercetări pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere", a spus Narcisa Butnaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.

Bacău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite