Calea Romanului şi 9 Mai, puncte negre în trafic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit poliţiştilor de la Rutieră, pe aceste două străzi din municipiul Bacău s-au produs cele mai multe accidente rutiere de la începutul anului, faţă de Calea Republicii, care era în top în 2010. Pietonii rămân în continuare principalii vinovaţi de tragediile care se produc pe bulevardele din municipiu, asta în ciuda faptului că au fost amendaţi pe capete.

Harta zonelor periculoase pentru pietoni şi şoferi s-a modificat considerabil de la începutul acestui an. Poliţiştii de la Rutieră spun că în momentul de faţă străzile pe care s-au produs cele mai multe evenimente rutiere, soldate cu morţi şi răniţi grav, sunt Calea Romanului şi 9 Mai.

Mai puţine accidente grave

„Am reuşit să supraveghem mai bine Calea Republicii, care anul trecut a fost în top, dar acum accidentele s-au mutat pe alte artere, respectiv pe DN2, tronsonul care tranzitează municipiul, şi unde valorile de trafic sunt ridicate. Pe Republicii avem în continuare probleme cu accidentele uşoare. În primele şase luni am înregistrat deja zece astfel de evenimente“, a declarat Aurelian Nădejde, şeful Biroului Rutier din Bacău.

Ceva mai sigure au devenit străzile din centrul oraşului, unde teribiliştii nu mai pot goni cu viteză din cauza aglomeraţiei generate de închiderea traficului pe strada Gării, pentru lucrările la pasajul subteran. Circulaţia bară la bară a făcut ca numărul accidentelor pe aceste străzi să se reducă. Ultimele măsurători de trafic arată că prin centrul municipiului trec zilnic circa 4.000 de autoturisme, ceea ce înseamnă aproape jumătate din numărul de maşini înregistrate pe DN2, în zona Nicolae Bălcescu, cel mai circulat drum din judeţ.

De la începutul acestui an, pe străzile din municipiul Bacău s-au produs 28 de evenimente rutiere grave. În urma tragediilor au murit 5 oameni, iar 26 au ajuns la spital cu răni grave.

Mii de amenzi

„În continuare, pietonii reprezintă principala cauză de producere a accidentelor. Din totalul evenimentelor rutiere, 11 au avut loc din vina lor şi doar 3 din cauza neacordării de prioritate din partea şoferilor. Îi sancţionăm, dar tot degeaba. Au zebră la câţiva metri şi tot traversează strada prin loc nepermis şi astfel îşi pun viaţa în pericol. Majoritatea sunt persoane în vârstă“, a mai spus Aurelian Nădejde. La accidentele grave se mai adaugă şi 75 uşoare, din care aproape o treime s-au produs tot din vina pietonilor.

Pentru disciplinarea lor, în intervalul ianuarie - iunie anul acesta, agenţii de la Circulaţie le-au aplicat peste 1.800 de sancţiuni contravenţionale, cu aproximativ 1.000 mai multe faţă de perioada similară a anului trecut. Şi şoferii au încasat 11.912 amenzi, iar 742 au rămas şi fără permis de conducere. Cei mai mulţi conducători auto au fost sancţionaţi pentru neacordare de prioritate la trecerea de pietoni, dar şi pentru că au trecut pe culoarea roşie a semaforului.

Şoferii dau vina pe pietoni

Băcăuanii de la volan cred că multe dintre evenimentele rutiere din municipiu ar putea fi evitate dacă pietonii ar respecta regulile de circulaţie. „Te trezeşti cu ei în faţă pur şi simplu. Pe 9 Mai, la Piaţa Centrală, este jale! Au treceri şi într-o parte şi în alta, dar ei trec fix prin mijloc. Coboară din autobuz şi ies direct în stradă. Tu, ca şofer, mai calci acceleraţia că te grăbeşti să prinzi verdele la semafor şi poţi să-i omori dacă ies aşa în faţă“, spune Ioan Chiribău.

Pietonii îşi recunosc partea de vină. „Din criză de timp mai treci strada şi neregulamentar. Asta este. Dar şi şoferii conduc cu viteză“, este de părere Maria Andronache.

Bacău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite