Bacău: Bătrân spulberat pe trecerea de pietoni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidentul s-a petrecut în această după-amiază, în fața Școlii "A.I.Cuza" din municipiul Bacău. Victima are 82 de ani și în prezent este internată la Secția de Neuro-Chirurgie a Spitalului din oraș.

Bătrânul de 82 de ani s-a angajat în traversarea străzii Oituz, pe marcajul pietonal. Nu a mai ajuns pe partea cealaltă a drumului pentru că un șofer grăbit nu i-a acordat prioritate și l-a izbit în plin.

Accidentul s-a petrecut sub privirile unui tânăr care făcea fotografii din balcon.

"Am auzit deodată un zgomot și țipete. Când m-am uitat mai bine victima era pe jos. A coborât șoferul și a chemat ambulanța", ne-a spus Ștefan Chioaru, martor la eveniment.

În urma accidentului bătrânul a suferit o fractură la cap și a rămas internat în spital pentru investigații amănunțite. La fața locului au ajuns și polițiștii de la Rutieră care au deschis o anchetă.

"Din primele cercetări vinovat de accident se face conducătorul auto care nu a acordat prioritate de trecere pietonului. S-a întocmit dosar penal și i s-a reținut permisul de conducere", ne-a declarat insp. Gabriel Solomon, ofițer Biroul Rutier Bacău.

În replică, șoferul le-a spus oamenilor legii că bătrânul i-a apărut brusc în față și că nu a mai avut timp să-l evite.

Bacău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite