Bacău: Un tânăr a căzut în cap de la etajul doi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evenimentul s-a petrecut în centrul orașului. Comercianții de la magazinele din zonă au sunat imediat la 112, iar o ambulanță a transportat victima la spital unde a fost internată în stare critică.

"Am auzit o bubuitură și când am ieșit afară l-am văzut pe el plin de sânge, cu fața zdrobită și abia mai mișca. Nici acum nu mi-am revenit de ce am văzut. Am sunat la salvare și au venit de l-au luat", povestește un martor.

Băiatul de 27 ani, din municipiul Bacău, a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Bacău cu capul zdrobit și se află sub supraveghere medicală.

"A fost internat în Secția de Neurochirurgie cu traumatism cranian foarte grav", ne-a declarat Mirela Romaneț, purtătorul de cuvânt al SJU Bacău. La fața locului au ajuns și polițiștii care încearcă să afle ce s-a întâmplat.

"Facem cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Nu putem spune la ora aceasta dacă este tentivă de suicid sau accident. Cert este că era cunoscut cu afecțiuni psihice", ne-a declarat subcomisarul Iliuță Toma, ofițer în cadrul Secției 2 Poliție Bacău.

Se pare că polițiștii merg mai degrabă pe varianta accidentului. Băiatul era îmbrăcat de stradă și din spusele cunoscuților a încercat să treacă dintr-o încăpere în alta prin exterior, a alunecat și a căzut în gol.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite