Bacău: Un preot a pus mâna pe un fost depozit de muniție

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preotul Isăilă (medalion) împreună cu alți colegi
Preotul Isăilă (medalion) împreună cu alți colegi

Statul a cedat o fostă bază militară cu 120 de clădiri şi 60 de hectare de pădure unei parohii ortodoxe cu 80 de enoriaşi. Biserica a primit gratuit o fostă cazarmă cu condiţia să o transforme în „centru spiritual" pentru copiii străzii, dar a devenit "fabrică de bani".

MAI CITIȚI:

Afaceri cu credinţă într-o fostă cazarmă

La Iteşti ar fi trebuit să se înalţe un Centru Social Creştin pentru copiii străzii. Cel puţin aşa promiteau feţele bisericeşti din judeţ atunci când au cerut de la stat o bază militară cu peste 120 de construcţii și cu 60 de hectare de pădure.

Pentru că nu şi-au respectat obligaţiile, clădirile fostului depozit de armament zac în paragină, iar o mare parte din pădure a fost exploatată. Porţile sunt încuiate cu un lacăt mare, pus pe un lanţ de fier. Dincolo de gardurile fostei baze militare, lătră zeci de câini. Pentru a pătrunde în fostul depozit de muniţie, reporterul „Adevărul" i-a spus paznicului că este profesor și că vrea să închirieze unul dintre paviloane pentru a organiza o tabară cu elevii.

A ținut! Nea Culiţă, cum s-a recomandat, a început să expună marfa: cele 120 de clădiri pe care le administrează preotul paroh Eugen Isailă. „Deocamdată nu facem nimic aici. Nicio activitate. O dată am avut o tabără pentru ornitologi şi de câteva ori au venit într-un fel de tabără câţiva copii cu sindromul Down", povesteşte paznicul în timp ce face cărare prin iarba înaltă cât gardul prin care abia se văd construcţiile în paragină.

Toate încăperile sunt cuprinse de la temelie şi până în tavan de mucegai, iar pereţii sunt la un pas să se dărâme. Acoperişurile clădirilor sunt sparte, iar geamuri nu mai există. Bucăţi de grinzi stau căzute pe podeaua plină de găuri.

Biserica a luat fața Consiliului Județean

În 2002, Ministerul Apărării Naţionale anunţat Consiliul Judeţean Bacău că eliberează o bază militară cu construcţii ce măsoară în total 18.000 de metri pătraţi. Printr-o adresă, MApN se oferea să predea unitatea militară şi terenul de peste 60 de hectare către autorităţile din judeţ „în cazul în care această cazarmă prezintă interes pentru rezolvarea unor nevoi ale comunităţii locale".

Consilierii hotărăsc că imobilul este foarte important pentru locuitori şi cer trecerea unităţii în proprietatea Consiliului Judeţean. Însă pe fir avea să intervină Biserica.

La iniţiativa Episcopiei Romanului, o minusculă parohie din Buhuşi avea să trimită la Ministerul Apărării o cerere aparent absurdă: trecerea uriaşei baze militare în folosinţa gratuită a Parohiei. Asta în ciuda faptului că în solicitarea către Minister nu exista nicio explicaţie raţională despre cum va putea investi într-o bază atât de mare o parohie atât de săracă: 80 de enoriaşi şi un venit lunar de bugetar de 2.000 de lei. Cu toate acestea, Parohia avea să câştige în defavoarea Consiliului Judeţean.

Hotărâre de Guvern pe placul Bisericii

În 2004, Adrian Năstase aprobă  o Hotărârea de Guvern prin care se trece în administrarea Bisericii baza militară cu zeci de magazii, cantine, ateliere auto şi pavilioane, clădiri ce totalizau aproape 20.000 de metri pătraţi construiţi.

Se cedează în folosinţă gratuită şi pădurea de peste 60 de hectare. În nota de fundamentare a hotărârii se arată că Parohia se obliga să transforme imobilul primit în „Centrul Social Creştin pentru formarea, supravegherea şi educarea copiilor fără părinţi".

„Am preluat baza, aşa, să fie acolo"

La şase ani de atunci, preotul de la Parohia Nouă "Schimbarea la faţă" din Buhuşi, Eugen Isailă, se face că are pierderi de memorie. „Chiar trebuie să verificaţi ce face un biet om amărât ca mine? Am preluat toată baza militară şi, sincer să fiu, atunci mi-am zis: «Lasă să fie acolo, că oi vedea eu ce-oi face cu ea»", spune Isailă. „V-aţi angajat să faceţi ceva concret: un centru pentru copii orfani", i se reaminteşte preotului. „Aşa. Un centru voiam să fac... Noi, ca parohie, suntem prea săraci ca să investim acolo. Poate o să atragem fonduri de acum încolo", susţine în replică părintele.

Nadia Isailă, soţia preotului, consideră că, de fapt, au avut loc activităţi sociale în fosta unitate militară. „Au venit copii care au cules conuri de brad şi au făcut apoi tot felul de obiecte din ele. Apoi a venit un club al pensionarilor care au cules nuci...", exprimă cu sârg preoteasa.

CITAT

Constantin Gherasim - PURTĂTOR DE CUVÂNT AL ARHIEPISCOPIEI ROMANULUI ȘI BACĂULUI

„Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul conduce arhiepiscopia din 2008. De atunci, el are în vedere ca să atragă fonduri pentru construcţia unui aşezământ social în locul fostei baze militare. Ce a fost până în 2008, nu ştim"

CITAT

Eugen Isăilă - PREOT PAROH

"De ce am câștigat noi și nu Consiliul Județean? Pentru că de când lumea și pământul Armata a fost înfrățită cu Biserica!"

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite