Bacău: Un bărbat a murit în timpul înmormântării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emoţiile i-au fost, probabil, fatale bărbatului
Emoţiile i-au fost, probabil, fatale bărbatului

Un deces mai puţin obişnuit a avut loc ieri, în localitatea Comăneşti. Un bărbat care asista la înmormântarea unui cunoscut a căzut şi a decedat în curtea bisericii unde avea loc slujba.

Ieri, la ora 15,30, Poliţia oraşului Comăneşti a fost sesizată telefonic de Serviciul de Urgenţă al Spitalului Comăneşti, despre faptul că la această unitate a fost adus un bărbat de 43 ani, decedat.

Din verificări s-a stabilit că Ţ. Marian-Nicu  se afla în ziua respectivă la o înmormântare în curtea Bisericii Sfântu Petru, cartier Şupan, din  Comăneşti. La un moment dat acestuia i s-a făcut rău, a căzut in faţa bisericii, unde a fost găsit de cadrele medicale solicitate să intervină. Acesta nu prezenta pe corp urme vizibile de violenţă”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bacău, subinspector Narcisa Butnaru.

De asemenea, poliţiştii au aflat şi  faptul că persoana decedată suferea de afecţiuni cardiace. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Municipal Oneşti în vederea efectuării necropsiei  şi stabilirii cauzei decesului.

Bacău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite