Bacau: Trăieşte printre chilipiruri în talcioc

Vasile Biţă aduce bani de acasă pentru chiria plătită pe taraba improvizată în spatele căreia îşi petrece întreaga zi. Majoritatea obiectelor scoase la vânzare costă 1 leu, sunt mâncate de rugină şi vechi de zeci de ani.

De la şuruburi, cuie, piuliţe şi furculiţe până la lustre vechi, uitate de timp, şi caschete de miner, toate sunt scoase la vânzare de nea’ Vasile Biţă (73 de ani), cel mai vârstnic comerciant de vechituri din fostul Târg de Ruşi de pe strada Milcov. Indiferent de anotimp, omul vine încă de la primele ore ale dimineţii la taraba improvizată pe care îşi expune vechiturile. Mai mult le păzeşte decât le vinde pentru că, spune el, vremurile comerţului înfloritor au apus de câţiva ani. Chiar dacă afacerea nu-i merge, bărbatul nu concepe să renunţe la „jobul“ său.

„Tot ce se vede aici sunt adunate de pe la cunoscuţi şi de la mine de acasă. Toate mărunţişurile astea, dimineaţa le întind şi seara le strâng. Asta fac de ani buni. Nu sunt lucruri de valoare, dar mi-e frică să nu mi le fure careva“, a spus nea’ Biţă. Omul nu aude prea bine, dar ştie să se tocmească la preţ. Nimeni nu pleacă cu marfă de la el până nu lasă măcar un ban. „Nimic nu are preţ fix. Totul e negociabil! Asta e economia de piaţă“, spune în glumă bărbatul.

Profit maxim: 100 de lei pe lună

Pe taraba improvizată, omul trebuie să plătească lunar chirie la Administraţia Pieţei 280 de lei. Uneori îşi acoperă cheltuiala din vânzarea mărunţişurilor vechi, alteori vine cu bani de acasă. „Noroc că am pensie câteva sute de lei. Ani buni am muncit la Regia de Gospodărie Comunală. Vara mai rămân cu ceva profit, dar iarna nu mai iese nimeni din casă să ia marfă de la mine. În lunile bune rămân cu 100 de lei“, povesteşte bătrânul.

Nea’ Biţă este cunoscut de toţi locuitorii cartierului. Nimeni nu aruncă obiectele nefolositoare din casă fără să-l „consulte“. Pe unele dă bani, pe altele nu.
„Am o cască de miner. Mi-a lăsat-o un prieten vechi. O ţin aici în cui de vreo trei ani. Lumea se uită la ea, dar nimeni n-o cumpără. Cine mai lucrează acum în mină?“, se întreabă bărbatul. Ca să-şi omoare timpul, meştereşte la repararea obiectelor vechi: rulete, robineţi, telefoane vechi şi aparate radio pline de praf. Nu se îndură să arunce mai nimic. Se gândeşte că oricând poate veni un client interesat de marfa sa.