Bacău: Și-a ucis fratele pentru avere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Crima s-a petrecut în comuna Pâncești, iar suspectul, un bărbat de 47 de ani, și-a recunoscut fapta. A fost reținut de anchetatori sub acuzația de omor calificat și va fi dus în fața instanței pentru arestare.

Octav Copaci(47 de ani) l-a lovit cu o bâtă în cap pe fratele mai mic, Valentin(42 de ani), până ce l-a lăsat fără suflare. Cadavrul a fost descoperit în zori de mama lor care a cerut ajutorul vecinilor.

"Am auzit azi-noapte niște bubuituri dar nu știam ce se întâmplă. Dimineață când m-am trezit l-am găsit pe băiatul cel mic mort în ogradă. Era plin de sânge. Dacă ieșeam afară cred că mă omora și pe mine", povestește Lisaveta Copaci.

Disperată, bătrâna a bătut în porțile vecinilor pentru a chema poliția. "A venit la mine pe la ora 5.00 să sun la Post că Octav a făcut o crimă. Ei se mai certau așa între ei, dar nu am crezut că se va ajunge aici", spune Maria Mocanu, vecină.

Polițiștii din comună au fost primii care au ajuns la fața locului și l-au reținut pe suspect. Anchetatorii spun că motivul crimei este averea familiei, respectiv o casă din cârpici și o bucată de teren.

"Suspectul recunoaște fapta și o regretă. A fost reținut pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă", ne-a declarat Felix Bănilă, procuror de caz.

Octav Copaci a fost dispărut de acasă mai bine de 15 ani. Nimeni nu a știut nimic de el până în urmă cu doi ani când a revenit. Tot atunci au început și scandalurile.

"Am crezut că este mort. M-am trezit cu el la poartă după atâția ani, fără acte, fără nimic. Mai bine nu mai venea", spune cu amărăciune mama acestuia.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite