Bacău: Scandalul din Zemeș va fi negociat de o firmă de mediere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Firma Petrom a decis să nu mai poarte discuții directe cu cele șase familii sinistrate din comuna Zemeș. Oamenii au primit din partea Petrom propunerea de a se muta într-un imobil al companiei însă sinistrații au refuzat oferta

Sinistrații din comuna Zemeș afectați de acumulările de gaze care au dus la explozia unei case în luna decembrie a anului trecut vor avea ușa închisă la firma Petrom.

După ce oamenii au acuzat în repetate rânduri că vinovată de deflagrație se face societatea Petrom aceasta a decis să nu mai poarte nicio negociere directă cu sinistrații. Decizia a fost comunicată oficial prefectului județului după ce acesta a avut o întâlnire cu conducere firmei.  „Firma Petrom a spus că nu mai negociază cu sinistrații decât prin intermediul unei firme de mediere.Prefectura nu este organ de anchetă și nu poate face mai multe demersuri în acest caz. Petromul s-a oferit însă să le ofere sinistraților, sub formă de ajutor umanitar, un imobil în care să locuiască", a spus Nicoleta Zărnescu, purtătorul de cuvânt la Prefecturii Bacău.

Imobilul oferit de firma Petrom este un bloc cu patru și în care au funcționat birourile firmei din Zemeș timp de mai mulți ani.

Sinistrații refuză oferta Petrom

Acesta nu este însă pe placul celor șase familii care locuiesc acum fie la rude fie în motelul sportiv al Primăriei Zemeș. Oamenii motivează că acesta are camere mult prea mici față de cele pe care le aveau în propriile locuințe dar nu exclud posibilitatea să se mute în apartamente. Pun însă anumite condiții. „Vrem ca suprafața apartamentelor să fie la fel cu cea a caselor în care am locuit și pe care am fost obligați să le părăsim. Imobilul oferit de Petrom este compus din apartamente cu două camere sau garsoniere", a spus Mihai Starpariu, unul dintre sinistrați.

Oamenii dau însă de înțeles că vor să stingă conflictul cu Petromul și sunt dispuși să facă anumite compromisuri. Acceptă chiar și varianta mutării lor din comuna Zemeș însă numai dacă primesc în schimb case care vor avea un spațiu identic cu locuințele abandonate. „Același lucru îl vom cere și prin intermediul firmei de mediere. Nu vrem să ni se facă favoruri. Vrem doar să ni se ofere ce am avut înainte de explozie. Unii dintre sinistrați sunt dispuși să se mute în alte localități din județ: fie în Moinești, Comănești sau chiar în localități din apropierea Bacăului", a spus Cristian Starpariu, un alt sinistrat.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite