Bacău: Programul „Casa Verde“ așteaptă cereri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În primele două săptămâni de la lansarea programului, doar 80 de băcăuani au solicitat bani pentru energie regenerabilă. În alte județe din țară, sumele alocate au fost deja epuizate.

Pentru a scăpa de facturile usturătoare la întreținere, proprietarii de locuințe din județul Bacău își pot monta de panouri solare sau instalații de încălzire. Prin programul Casa Verde primesc de la stat între 6.000 lei și 8.000 lei, în funcție de sistemul instalat.

„În primele două săptămâni de la lansarea programului circa 80 de persoane au depus dosare la noi și mai avem bani destui, așa că îi așteptăm", a declarat Maria Ionos, purtătorul de cuvânt al Agenției Regionale pentru Protecția Mediului Bacău.

Din bugetul total de 100 de milioane de lei al acestei noi ediţii, pentru judeţul Bacău a fost alocată suma de 3,2 milioane de lei.

La sesiunea anterioară, ARPM Bacău a primit 491 de cereri de finanțare, în valoare de aproape 3 milioane de lei, însă până acum Agenția Fondului de Mediu a dat undă verde pentru circa 200 de solicitări, restul fiind în lucru.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite