Stiri din Bacau

Bacău: Programul ”Casa Verde” are bani, n-are clienți

30 august 2010, 15:07 |  Autor: Geta Panaite | 

Cuvinte cheie: Bacau, casa, verde, fonduri,

Programul este valabil doar pentru persoane fizice

Programul este valabil doar pentru persoane fizice

 

Lansat la începutul lunii iulie, programul "Casa Verde" prin care băcăunii pot solicita bani de la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) pentru instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă sau completarea sistemelor clasice de încălzire a atras până acum doar 123 de băcăuani.

Numărul este mic în comparație cu suma alocată județului nostru, respectiv 3,5 milioane de lei, însă conducerea Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Bacău, instituția prin intermediul căreia se derulează programul, este optimistă.

"Noi credem că până la închiderea sesiunii, respectiv sfârșitul lunii noiembrie, numărul solicitărilor va crește. Proiectele depuse au o valoare de 750.000 de lei, ceea ce înseamnă mai puțin de un sfert din suma alocată județului nostru. Bani sunt destui, așteptăm cereri", a spus Paul Toderică, director APM Bacău.

Prin acest program, băcăuanii pot primi 6.000 de lei pentru instalarea panourilor solare și pentru instalațiile pe bază de peleți ori brichete și 8.000 de lei pentru instalarea pompelor de caldură.

Proiectul este valabil doar pentru persoanele fizice care dețin o locuință pe pământ și nu se acordă celor care locuiesc la bloc. Cei declarați eligibili trebuie să stie că suma aprobată nu poate fi suplimentată iar finalizarea investiției se asigură din surse proprii.



Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole