Bacău: Probele scrise la Bacalaureat debutează luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

5.836 de elevi de clasa a XII-a din Bacău vor susține de luni probele scrise ale Bacalaureatului. Aceștia vor merge în 18 centre de examinare în tot județul.

Duminică de la ora 9.00 la Inspectoratul Județean Școlar va avea loc o ședință publică prin intermediul căreia, prin tragere la sorți, se vor alege membrii și vicepreședinții comisiilor din centrele de examen și evaluare.

Astfel, luni de la ora 9.00 adolescenții vor susține proba scrisă la limba și literatura română. Pe 29 iunie, va avea loc proba la limba și literatura maternă, pe 30 iunie proba obligatorie a profilului, urmând ca pe 2 iulie să se desfășoare proba specifică profilului.

"Examenul scris conține trei tipuri de subiecte, fiecare fiind notat cu 30 de puncte. 10 punte vor fi acordate din oficiu. Prima afișare a rezultatelor va avea loc pe data de 4 iulie până în ora 16.00, urmând ca până în ora 20.00 să se depună eventualele contestații", a spus Claudia Merticariu, purtător de cuvânt la Inspectoratul Școlar.

Afișarea rezultatelor finale se va face pe data de 8 iulie 2010. "Pentru sesiunea din toamnă a Bacalaureatului înscrierile se fac între 5 și 9 iulie. A doua sesiune a examenului va avea loc între 23 august și 9 septembrie", a încheiat Merticariu.

În prima sesiune de Bacalureat în județul Bacău există 18 centre de examen și cinci centre de evaluare.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite