Bacău: Primăria a început să împodobească orașul pentru Crăciun
0
Muncitorii au prins instalația pe stâlpi și în copaci
Chiar dacă mai sunt aproape două luni până la sărbătorile de iarnă, Primăria Bacău a început deja să împodobească orașul cu diverse ornamente.
Băcăuanii care au trecut prin centrul municipiului au privit mirați la muncitorii grăbiți să prindă instalația în copaci și brăduții luminoși pe stâlpi.
"Profităm că vremea încă mai ține cu noi și de aceea am început să instalăm ornamentele. Avem și mai puțini salariați și nu vrem să ne prindă decembrie nepregătiți", ne-a declarat Viorica Marcu, director Direcția de Spații Verzi.