Bacău: Portret/ Simona Sachelaru atrage copiii spre literatură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesoară de limba română la Şcoala „Spiru Haret“ din Bacău vine în faţa copiilor cu idei şi metode noi care să-i determine să scrie poezii şi proză.

Se numără printre dascălii care-şi fac meseria cu pasiune şi care reuşesc să-i facă pe copii să înţeleagă faptul că şcoala nu este doar un loc unde învaţă materia din programă, ci şi unul în care ei se pot pregăti pentru viaţă.

Din mâinile ei au ieşit, de-a lungul anilor, zeci de olimpici. Este însă modestă şi spune că meritul este în primul rând al copiilor şi apoi al ei. Ea însăşi olimpică la română pe vremea când era în liceu, profesoara ştie  ce au nevoie elevii calificaţi pentru aceste competiţii.

„Le dau direcţiile“

„Elevii mei sunt foarte talentaţi. Le place să studieze, iar eu nu fac decât să-i ajut prin ceea ce fac. Le dau direcţiile şi indicaţiile necesare pentru ca drumul să le fie mai uşor. Îi pregătesc suplimentar şi le stau la dispoziţie cu materialele necesare şi le acord atenţia cuvenită“, explică Simona. Pentru a-i determina să citească mai mult şi să înţeleagă rolul literaturii, a creat în cadrul şcolii un cerc de literatură şi o revistă şcolară unde cei mai talentaţi pot ajunge să-şi vadă semnătura.

„Îi încurajez să scrie. Avem o revistă a clasei şi una a şcolii. Scriu atât poezie cât şi proză. Le citim pe toate în cadrul cercului de literatură, le corectăm şi le discutăm. Cele mai multe rezultate sunt publicate în revistă. Noi dascălii trebuie să găsim soluţii pentru a-i atrage către literatură, mai ales acum când sunt acaparaţi de internet“, mai spune Sachelaru.  Revista este realizată în colaborare cu elevii de la clasa a IV-a, atraşi în proiect tocmai pentru a lua contact cu cliclul gimnazial.

„Este un fel de punte între generaţii. Cei mici participă la activităţi alături de elevii de la clasa a VIII-a şi astfel se familiarizează cu profesorii şi află din timp cam ce-i aşteaptă în etapa următoare“, mai spune dascălul.

Ore speciale la sate

Pentru a-i pregăti pentru viaţă şi a-i ajuta să acumuleze informaţii folositoare pentru viitor, profesoara a iniţiat un opţional bazat pe cunoaşterea tradiţiilor şi obiceiurilor străvechi.

„În cadrul acestui opţional am încheiat un parteneriat cu localitatea Buda, din comuna Răchitoasa. Am mers acolo împreună cu elevii pentru a afla direct de la sursă tradiţiile şi obiceiurile locului. În acelaşi timp au putut vedea cam ce condiţii au copii de acolo, spre deosebire de ei. Îi îndemnăm să caute şi ei obiceiuri specifice zonei noastre şi să vină să le prezinte în faţa clasei“, a mai spus Simona Sachelaru.

Profil
Născută. 25 mai 1974, Bacău.
Studii. A absolvit Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti.
Familie. Este căsătorită.

Întrebări şi răspunsuri
De ce aţi ales această meserie?
Mama mea a fost învăţătoare. Vă daţi seama că la noi în casă tot timpul s-a studiat şi s-a vorbit numai despre şcoală şi cursuri. Cred că acest lucru m-a influenţat să aleg această profesie. Îmi place ceea ce fac şi caut să vin tot timpul cu ceva nou şi cu metode care să-i atragă şi pe copii. 
Dacă ar fi să alegeţi din nou, tot catedra ar fi?
Cel mai probabil da. Dacă nu aş urma acelaşi traseu, cel mai probabil ar fi ceva legat tot de lucrul cu oamenii. Poate chiar jurnalism, cine ştie? Oricum îmi place să relaţionez şi cu siguranţă aş fi găsit profesia care să mă reprezinte. Deocamdată îmi este bine aşa şi nu regret.

Ce-i place
„Să citesc o carte bună, să văd un film bun, să cunosc oameni şi să descopăr locuri noi“, spune profesoara.

Ce nu-i place
„Nu-mi plac vulgaritatea, ipocrizia, lipsa de bun simţ şi minciuna. Nu-mi place să stau degeaba“, explică Sachelaru.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite