Bacău: Portret/ Mihai Farcaş, cel mai rapid hair stylist din Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Are o experienţă de opt ani în domeniu. S-a perfecţionat în Italia, iar acum conduce propriul salon unde îşi pune creativitatea la dispoziţia clienţilor.

Viaţa lui Mihai a fost plină de peripeţii, însă acum şi-a găsit echilibrul în Bacău. Conduce propria afacere şi are o familie care îl face fericit. Meseria de hair stylist a învăţat-o după ce în 2002 şi-a dat demisia de la un post de muncă pe care îl avea în Italia şi s-a angajat ca ucenic de coafor.

„Patronul respectiv nu voia să-mi facă carte de muncă şi atunci am demisionat. Am văzut că în ziare sunt multe anunţuri de ucenic şi am zis să mă angajez într-un salon. Câştigam puţin, spălam pe cap doamne la început şi abia după doi ani am tuns pentru prima oară“, a explicat el.

Mihai spune că s-a descurcat extrem de greu cu banii în primele luni de ucenicie. „Luam 350 de euro lunar, extrem de puţin pentru viaţa de acolo, mai ales că eu stăteam în chirie şi faceam zilnic naveta. Călătoream 160 de kilometri în fiecare zi, dar m-am ambiţionat pentru că îmi plăcea ce făceam şi voiam să învăţ meserie“, a mai zis băcăuanul.

În 2005, s-a întors în România, unde a lucrat mai întâi în cadrul altor saloane. Mai târziu, şi-a deschis singur un coafor, pe care avea, însă, să-l închidă. După ce a tras obloanele la salonul respectiv, în martie anul acesta a deschis altul.

Desenează cu briciul coafuri pentru bărbaţi

Mihai spune că meseria a învăţat-o cu adevărat abia când s-a întors în România. „Italiencele preferă coafurile clasice. Dacă o femeie este brunetă, toată viaţa îşi va dori să fie la fel, în schimb la noi, româncele sunt mai îndrăzneţe. Vor din brunete să fie peste noapte blonde. Abia aici am pus în practică teoria învăţată în străinătate“, a mai zis el.

Pentru că nu s-a ferit niciodată de lucrurile inovative, a realizat de foarte multe ori coafuri pentru bărbaţi cu ajutorul briciului. „Mai exact, am tuns după desen cu briciul şi mai apoi suprafaţa de păr am vopsit-o în mai multe culori. Nu cred că mai face nimeni în Bacău aşa ceva, plus că fionez extrem de repede, maxim în zece minute. De aceea clientele mele se bucură că nu stau mult pe scaun“, a mai completat el.

El spune că secretul este să discuţi cu clientul şi să vezi ce preferinţe are. „Trebuie să ai darul de a citi dorinţele clientului. Oamenii spun ce doresc şi nici nu-şi dau seama. Trebuie să ştii să citeşti indiciile“, a completat hair stylistul.

Un alt secret prin care el a dezvoltat o afacere de succes este că nu s-a ferit niciodată de munca susţinută. „Am stat şi 16 ore la serviciu. Numai aşa am reuşit să strâng bani să pot investi în afacerea mea“, a încheiat Mihai Farcaş.

Profil
Născut. 4 martie 1981, Bacău.
Studii. A absolvit Liceul „Grigore Moisil“ din Bacău.
Familie. Este căsătorit, are un copil.

Întrebări şi răspunsuri
Ai mai lucra în străinătate?
La experienţa pe care o am, pot să plec oricând în străinătate să muncesc, dar nu vreau. Mă descurc foarte bine aici. Oricât ai încerca în străinătate să te integrezi, tot un străin rămâi printre ei.
Ce fel de coafuri preferi, pe cele clasice sau pe cele excentrice?
Îmi place să-mi fac de cap, cum se spune. Vreau mereu să fiu lăsat să creez, fără să mi se arate cu degetul ce să fac, cum să tund. Din acest motiv eu nu ţin albume de coafură în salonul meu. Prefer tunsorile mai îndrăzneţe.

Ce-i place
Mihai iubeşte să citească. Este o pasiune pe care o are încă din clasa a II-a şi la care nu a renunţat niciodată. Nu are preferinţă la genurile literare şi nu de puţine ori lecturează şi lucrări filosofice. Găteşte în timpul liber atât din bucătăria românească, cât şi reţete din cea italiană.

Ce nu-i place
Mihai nu suportă oamenii ipocriţi. De asemenea, nu se uită niciodată la televizor, dar citeşte presa. Consideră că emisiunile televizate promovează numai „tembelisme“.

Bacău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite