Bacau: Portret/ Andreea Tuduriu: vocea ei vrăjeşte juriile din alte ţări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adolescenta a adunat peste 80 de premii şi diplome. A obţinut Grand Prix-ul la Festivalul Internaţional „Open Europe“ de la Moscova.

Andreea Tuduriu, elevă în clasa a VI-a la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Bacău, a început să cocheteze cu muzica încă de la grădiniţă. A descoperit-o profesorul de muzică Mugurel Neuman, care a simţit că vocea ei poate să o ducă departe şi aşa a şi fost. A sfătuit-o să participe la cursuri şi concursuri de specialitate, iar rezultatele nu au întârziat să apară. „Primul premiu l-am câştigat la 6 ani, când am participat la Concursul «Panseluţa de Ciocolată» şi am plecat acasă cu trofeul. De atunci am început să mă pregătesc tot mai mult şi să merg la cât mai multe festivaluri“, spune Andreea.


Face navetă pentru ore


O bună perioadă de timp s-a pregătit cu Marius Ţeicu, dar din cauza distanţei prea mari a renunţat la deplasările în Capitală şi acum ia cursuri de la Cristina Cozma, profesoară la Palatul Copiilor din Iaşi şi de la Ionuţ Gheorghieş, profesor de muzică la Colegiul Naţional de Artă „George Apostu“ din Bacău. A urcat pe scenă la concursuri importante din ţară, dar marile rezultate le-a obţinut la competiţiile internaţionale, acolo unde atât ea cât şi tatăl ei, care o însoţeşte peste tot, consideră că sunt cele mai corecte jurii.

„Nu spun că nu mai particip şi în ţară, dar prefer străinătatea. Pe la 9 ani am fost la un festival de muzică pentru copii unde, la repetiţii, o importantă textieră, care făcea parte din juriu, mi-a spus că am o voce foarte bună. Am intrat în concurs, unde am interpretat foarte bine şi la final nu am luat nimic. Când am întrebat mi s-a spus că sunt aritmică. M-a cam dezamăgit“, a povestit Andreea.Toate acestea rămân în urmă atunci când talentata cântăreaţă câştigă o competiţie importantă, aşa cum este Festivalul Internaţional de Muzică „Open Europe“ din Moscova, la care a participat recent şi unde a obţinut Grand Prix-ul.


„Este un rezultat extrem de valoros pentru mine. Am participat la secţiunea «Solo vocal» alături de 52 de concurenţi din mai multe ţări, şi ei extrem de talentaţi. Nu m-am aşteptat la acest premiu. Au fost două etape. Cine nu trecea de prima etapă nu mergea mai departe. Eu am trecut cu bine de ambele“, spune râzând Andreea.


Invitată să cânte la festivaluri în străinătate


A intrat în Festival cu piesa „Mama“, de Cornel Fugaru, şi „Cântec pentru bunica mea“, de George Natsis, aceasta din urmă aducându-i Marele Premiu. Atunci a fost invitată să participe la trei festivaluri internaţionale dn Austria, Franţa şi Ucraina. Andreea mai are acasă premii de la Festivaluri din Sankt Petesburg, Ucraina, Macedonia, Ungaria sau Serbia. Acum se pregăteşte pentru Cerbul de Aur Juniori unde a trecut de preselecţie şi va intra în concurs cu o melodie a unui compozitor italian.

întrebări şi răspunsuri
Ce planuri de viitor ai?
Vreau să mă înscriu la un liceu de muzică şi să studiez canto. Apoi, vreau să urmez Conservatorul şi să mă fac profesoară de muzică. Dar până să ajung la catedră îmi doresc să adun cât mai multe premii din concursuri, pentru că în plan am şi o carieră în muzică. Vreau să ajung o mare cântăreaţă.
Cât este de greu?
Dacă îţi place ceea ce faci, nu este prea greu. Eu mă pregătesc cam două, trei ore pe zi, dar încerc să nu neglijez nici şcoala. De două ori pe săptămână merg la pregătire cu profesorii mei. Părinţii sunt alături de mine şi mă sprijină. Mama îmi asigură ţinuta de scenă, iar tata conduce ore în şir pentru a ajunge la festivalurile din ţară sau din străinătate.

ce-i place
„Îmi place să citesc. Atunci când plecăm la un concurs în afara ţării îmi place să iau cu mine cărţi şi să citesc. Ador să ascult muzică, să desenez şi să merg la antrenamentele de karate“, afirmă fata.

ce nu-i place
„Nu-mi place să mă trezesc dimineaţa, urăsc să ţipe cineva la mine, nu-mi plac invidia şi răutatea oamenilor“, spune Andreea.

profil
născută.
16 august 1998, la Bacău.
studii. Este elevă în clasa a VI-a la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri“ Bacău.
familie. Este singură la părinţi.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite