Bacău: Porcii, tăiaţi tradiţional şi anul acesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Porcii au scăpat de pistol și anul acesta
Porcii au scăpat de pistol și anul acesta

Porcii din gospodăriile băcăuanilor au parte de cuţit şi în acest an. Asta, deoarece Uniunea Europeană nu a trasat ca obligatorie sacrificarea animalelor prin electrocutare sau cu ajutorul pistolului cu glonţ captiv.

Măsura rămâne valabilă doar pentru abatoare şi cele cinci ferme de porci existente în judeţul Bacău, în care trăiesc aproximativ 24 de mii de capete. Băcăuanii care nu au porc vor putea cumpăra de Crăciun doar carne care provine din ferme.

„Este interzisă comercializarea cărnii de porc care provine din gopodăriile populaţiei şi nu este supusă controlului sanitar veterinar", a spus Gheorghiţă Vlad, şeful Departamentului Igienă a Direcţiei Sanitar Veterinare Bacău.

Începând din acest an, veterinarii băcăuani au obligaţia de a efectua pe lângă examenul trichinescopic şi analiza digestiei artificiale, care va rămâne unica metodă de diagnostic din 2013.

 Pistol pentru porcii din oraş

Câteva primării din judeţ, pentru a se alinia, prevenitv, la normele UE şi-au cumpărat cleşte electric sau pistol special. După comunele Agăş şi Strugari şi municipiul Bacău are de gând să achiziţioneze un astfel de aparat care poate costa şi o mie de euro.

„Am făcut documentaţia tehnică şi în curând ne vom lua un pistol", a spus viceprimarul băcăuan Dragoş Luchian. În oraş, potrivit evidenţelor veterinarilor, trăiesc 201 de porci, din care  vor fi sacrificaţi 130.

Locuitorii comunei Agăş au trecut de un an la metode europene de sacrificare. Primăria a achiziţionat cu două mii de lei un pistol cu glonţ captiv şi a angajat o persoană care a făcut cursuri în domeniu.

„Peste 100 de locuitori ai comunei au apelat la noi pentru sacrificarea  porcilor", ne-a spus Doru Merluşcă, primar în Agăş. Potrivit datelor furnizate de DSV, în această iarnă peste 82.000 de porci ar putea fi înjunghiaţi de Ignat.

Bacău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite