Bacău: Polițiști acuzați că erau mână în mână cu hoții de gazolină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei agenți de poliție din județul Bacău sunt acuzați că au închis ochii la furturile de petrol din conducte. În același dosar, procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău au mai reținut și cinci angajați a două societăți petroliere care exploatau zăcăminte în comunele de pe Valea Zeletinului.

Agenții de poliție Gheorghe Onofrei, polițist în cadrul postului de Poliție Podu Turcului și Daniel Borcea, ajutorul șefului de post din comuna Găiceana au fost reținuți de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău pentru infracțiuni de luare de mită și favorizarea infractorului, ambele în formă continuată.

Aceleași acuzații i se aduc și șefului de post din Găiceana, agentul Silviu Vântu, cercetat în libertate după ce în timpul audierilor a acuzat probleme medicale și s-a internat în spital cu diagnosticul de pancreatită acută.

„Deşi aveau cunoştinţă de existenţa acestor activităţi ilicite şi despre persoane care le comit, agenţii de poliţie nu au luat nicio măsură legală. Ba mai mult, au pretins şi primit de la ceilalţi învinuiţi diferite cantităţi de gazolină", ne-a declarat Felix Bănilă, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

Potrivit anchetatorilor, aceștia îi anunțau din timp de acțiunile care se desfășurau în zonă de alți polițiști. În urma descinderilor efectuate la locuințele lor, s-au găsit cantități de gazolină și reziduu petrolier.

Primeau și polițiștii

La domiciliul lui Silviu Vântu au fost identificați 30 de litri de reziduu, însă polițistul neagă acuzațiile în forma prezentată.

„S-au găsit produse dar dânsul spune că le-au primit în cantități mici și pentru activități casnice.Nu recunoaște infracțiunile reținute de anchetatori. În prezent este internat în spital", ne-a declarat Iustina Druță, apărătorul acestuia.

Aceștia riscă să fie excluși din Poliție. „Onofrei oricum era pus la dispoziție pentru că are un dosar penal. Vor fi puși la dispoziție și ceilalți și așteptăm să se pronunțe instanța", ne-a declarat Vasile Oprișan, șeful IPJ Bacău.

În dosar sunt cercetate în total 16 persoane, din care doar 8 au fost reținute. Cinci dintre ei sunt angajați ai societăților petroliere din conductele cărora s-au sustras produsele.

„O parte dintre suspecţi sunt angajaţi la staţiile de extragere şi prelucrare a gazelor de sondă, sustrăgeau în mod direct gazolină, chiar în timpul programului, activitatea devenind o rutină zilnică a acestora", a mai spus Bănilă.

Salariații sunt acuzați de furt calificat de produse petroliere în formă continuată și de dare de mită. Cele opt persoane reținute au fost prezentate aseară instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Subofițerul Gheorghe Onofrei mai are un dosar penal. În 2008 acesta a bătut un tânăr din comuna Motoșeni până i-a rupt maxilarul.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău l-au trimis în judecată pentru purtare abuzivă.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite