Bacău: Pasajul gării, toaleta oamenilor străzii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Puţinii curajoşi care se avântă în pasaj trebuie să se ţină cu mâna de nas din cauza mirosului
Puţinii curajoşi care se avântă în pasaj trebuie să se ţină cu mâna de nas din cauza mirosului

Călătorii preferă să ajungă pe peron traversând direct liniile. Locuitorii din cartierul CFR  nu se mai hazardează să străbată tunelul din cauza mirosului pestilenţial şi al mizeriei.

Pasajul gării din Bacău care leagă peroanele, cartierul CFR şi staţia de autobuz este ocolit de toată lumea. Mirosul greoi care se simte încă de la intrare şi mizeria alungă trecătorii. Nimeni nu mai străbată tunelul.


Afectaţi de situaţie sunt atât locuitorii din cartierul CFR, care vor să ajungă în oraş, cât şi călătorii, care doresc să treacă din clădirea gării spre peroane.


Darabagiu Georgeta locuieşte în cartierul CFR de peste 30 de ani, însă, de mai bine de trei ani, nu s-a mai încumetat să folosească pasajul gării. Femeia se teme să nu fie atacată de hoţi, iar mizeria din interiorul tunelului îi provoacă repulsie.


„Cartierul nostru este izolat de oraş din cauza liniilor de cale ferată. Acest pasaj era folosit de foarte multă lume, dar de când a fost lăsat în paragină eu prefer să îmi risc viaţa şi să traversez liniile pe deasupra“, a spus supărată femeia.


Odată cu apropierea sezonului rece „aventura“ prin pasajul subteran devine şi mai riscantă pentru călători. Oamenii străzii obişnuiesc să îşi facă adăposturi pentru  dormit, iar mirosurile insuportabile şi mizeria căpătă proporţii uriaşe.


„Vara este mai bine, dar când vine frigul se adună în el foarte mulţi oameni ai străzii. Dorm în pasaj şi îşi fac nevoile aici. Noi îi mai alungăm, dar degeaba, se întorc de fiecare dată“, ne-a declarat David Florea de la Poliţia TF Bacău.


Actualul pasaj va deveni istorie


Primăria recunoaşte că pasajul este o ruşine pentru oraş şi crede că singura soluţie este închiderea definitivă a acestuia.


„Noi nu putem investi bani pentru că suntem doar administratori, nu şi proprietari. Pasajul aparţine de CFR Gară. Acest tunel se va închide cât de curând. Oamenii vor putea folosi în viitorul apropiat pasajul Oituz care se află momentan în construcţie şi are prevăzut şi un trotuar pentru pietoni“, ne-a spus viceprimarul Dragoş Luchian.


Soluţia nu este însă pe placul tuturor băcăuanilor.  „Ca să trec de pe peronul principal al gării pe unul dintre peroanele aflate între liniile de cale ferată ce o să fac? Trec pe deasupra?“, se întreabă Gabriel Robu, unul dintre pasagerii aflaţi în Gara Bacău.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite