Bacău: PORTRET/ Cristian Năstase, dirijorul care a evoluat în faţa lui Saddam

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Năstase
Cristian Năstase

Artistul a imprimat peste 500 de melodii populare şi a cântat alături de cei mai mari interpreţi din ţară. Cristian Năstase a trăit de mic copil în acorduri de muzică populară. Bunicul şi tatăl său au fost lăutari consacraţi.

„Cred că destinul meu a fost pecetluit încă de la naştere“, ne-a mărturisit Cristian Năstase.

A intrat la şcoala de muzică, a studiat vioara timp de opt ani, iar pe scenă a urcat prima dată în clasa a III-a. Pasul cel mare în lumea instrumentiştilor populari l-a făcut însă la 15 ani când a fost angajat violonist în orchestra „Plaiurile Bistriţei“. La doar 21 de ani, a devenit dirijorul acestei orchestre, preluând ştafeta de la George Sârbu.

A interpretat pentru preşedinţii României

Cristian Năstase a stat 10 ani la cârma orchestrei, timp în care a avut concerte în toată ţara, dar şi peste hotare.

A imprimat peste 500 de piese ca dirijor şi a scos două CD-uri personale ca violonist. A evoluat în faţa tuturor preşedinţilor României de după Revoluţie, dar şi pentru regele Mihai I. Totuşi o altă personalitate i-a rămas cel mai bine întipărită în memorie.

„În 1997 am fost invitaţi să cântăm în Irak, la Bagdad. Seara, când a început spectacolul mi-am dat seama că în sală sunt foarte mulţi oficiali irakieni si l-am remarcat printre ei pe Saddam Hussein“, ne-a povestit dirijorul. În 2006, Cristian Năstase a ajuns dirijorul orchestrei de muzică populară a Radiodifuziunii Române. „Nu am putut să stau mai mult de şase luni pentru că sufletul meu este la Bacău şi nu m-am putut acomoda în Bucureşti. Acolo m-am simţit însă cu adevărat profesionist“, a mai spus dirijorul.

După ce a revenit acasă, a reînfiinţat orchestra „Plaiurile Bistriţei“ de care speră să nu se mai despartă până la finalul carierei.

Profil
Născut
: 13 februarie, 1969, la Bacău.
Studii: Colegiul Universitar de Muzică al Academiei „Gh. Dima“ din Cluj Napoca.
Familie: Căsătorit, are un băiat şi o fată.

Întrebări şi răspunsuri
Ce zonă folclorică a ţării vă place cel mai mult?
Îmi place tot folclorul românesc şi cred că este una dintre cele mai mari bogăţii ale acestei ţări. Totuşi, ca să îmi placă, orice melodie populară trebuie să fie interpretată profesionist şi să fie de calitate.
Ce vă place mai mult, să dirijaţi sau să cântaţi la vioară?
Îmi plac amândouă, însă dirijatul mai mult. Am învăţat să dirijez de la George Sârbu, tatăl ansamblului „Ciprian Porumbescu“. Bagheta de dirijor nu se aude niciodată şi nu vreau să creadă lumea că eu nu ştiu să cânt deşi, fără dirijor, orchestra este
ca vioara fără arcuş.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite