Bacău: Numărul șomerilor continuă să crească
0Județul Bacău nu dă semne să iasă prea curând din recesiune. În luna martie, peste 1.000 de băcăuani s-au înregistrat la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) pentru a primi indemnizație de la stat, iar rata șomajului tot crește.
„În momentul de față avem 19.414 șomeri, din care 7.045 sunt femei, iar din total aproape 8.700 primesc ajutorul bănesc. Rata șomajului este de 8,26%", ne-a declarat Daniela Balan, purtătorul de cuvânt al AJOFM Bacău.
Pentru a-i ajuta să-și găsească mai ușor un serviciu, Centrul de Formare Profesională organizează lună de lună cursuri de calificare și recalificare. Diplomele obținute aici sunt recunoscute pe plan european, iar dacă piața muncii de la noi nu le oferă nimic, șomerii băcăuanii pot bate la ușile italienilor sau nemților.
„În această lună încep cursuri pentru brutar, bucătar, instalator și lucrător în confecții. Persoanele rămase fără serviciu și care doresc să capete o altă meserie se pot adresa Centrului nostru", a mai spus Balan.