Bacău: Numărul beneficiarilor de ajutor de căldură s-a redus la jumătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zeci de mii de băcăuani de la sate au pierdut banii pentru lemne
Zeci de mii de băcăuani de la sate au pierdut banii pentru lemne

Băcăuanii înstăriți și-au luat adio de la ajutorul de încălzire din această iarnă. Pentru că au mașini puternice, bani în bancă, teren sau prea multe animale, mii de persoane nu s-au mai încadrat în cerințele acordării subvenției.

Până la această dată, 80 de primării, din totalul de 93, au depus la Agenția Județeană de Prestații Sociale (AJPS) Bacău situația cererilor de subvenționare a căldurii.

"După centralizarea datelor a reieșit faptul că aproape 62.000 de persoane vor beneficia în această iarnă de bani de la stat pentru căldură. Numărul s-a redus la jumătate față de anul trecut când am avut peste 132.000", ne-a declarat Gheorghe Apostu, director AJPS Bacău. Dintre aceștia peste 43.000 se încălzesc cu lemne, 11.200 cu gaz iar 7.100 sunt racordați la CET.

Puține ajutoare în mediul rural

Cei mai afectați de noile condiții au fost locuitorii din mediul rural, care pentru două hectare de teren arabil au pierdut banii de la stat. Așa s-a ajuns ca în comuna Colonești, cunoscută ca o localitate săracă, să fie doar 166 de beneficiari.

"Avem foarte puține ajutoare de încălzire, față de anii trecuți. Mai bine lăsau lucrurile așa cum erau. La noi în comună sunt mulți oameni necăjiți și pentru o bucată de pământ au fost excluși", spune edilul Valentin Mârzac.

Celelalte 13 comune, care nu au depus încă situația, pot face acest lucru și în zilele următoare doar că nu vor primi bani și pentru luna noiembrie. Imediat după înregistrarea cererilor, primăriile din județ vor trebui să demareze anchete sociale, în mod aleatoriu, pentru a stabili dacă cele declarate de solicitanți sunt sau nu reale.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite