Bacău: Instalații de încălzire separate pentru unii abonați ai CET-ului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei care locuiesc la etajele inferioare pot alege sa ramane in continuare abonati la CET.
Cei care locuiesc la etajele inferioare pot alege sa ramane in continuare abonati la CET.

Scările de bloc în care sunt maxim două apartamente racordate la CET vor avea circuite de încălzire separate de actuala instalație.

Scările de bloc în care sunt maxim două apartamente racordate la CET vor avea circuite de încălzire separate de actuala instalație.

Hotărârea consilierilor locali vine să modifice decizia luată de aceștia la mijlocul lunii septembrie prin care se acordă o subvenție de 2.500 de lei familiilor racordate la CET care doresc să-și monteze centrală proprie de apartament.

"Subvenția de 2.500 de lei se va acorda în continuare. Sunt însă persoane care nu dispun de diferența de bani pentru montarea unei centrale. Pentru aceste cazuri vor fi făcute instalații separate și vor rămâne în continuare abonați la CET", se arată în expunerea de motive a primarului Romeo Stavarache.

La etajele superioare doar centrale proprii

Conform referatului tehnic întocmit de CET Bacău lucrările de modificare a instalației vor fi posibile doar la apartamentele situate la etajele inferioare ale blocurilor iar costurile se ridică la aproximativ 800 de lei pe fiecare locuință.

"Cei care aleg această opțiune vor beneficia de ajutoarele de încălzire prevăzute pentru această iarnă iar CET Bacău elimină în acest mod pierderile de căldură de pe rețea", se mai arată în expunerea de motive. Pentru persoanele aflate în situația de a locui într-un apartament branșat la sistemul centralizat, pe o scară de bloc unde sunt maxim două astfel de cazuri dar nu locuiesc la etajele inferioare singura soluție va fi montarea de centrale proprii.

"CET-ul are pierderi cu aceste locuințe. Ele nu mai pot fi menținute în sistem. Proprietarii primesc ajutorul de 2.500 de lei doar dacă își dau acordul în baza unui aviz tehnic emis de CET", se mai specific în hotărârea consilierilor locali.

MAI CITEȘTE

Bacău: Pomana de la CET are acordul prefectului

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite