Bacău: În curând, analize gratuite și în laboratorul spitalului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Laboratorul Unic de Analize Medicale din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău a fost în sfârșit certificat ISO RENAR.

Conducerea unității a început deja demersurile pentru a încheia contract cu cei de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bacău și astfel să poată onora și solicitările în regim gratuit. "Acum că avem această autorizație putem avea și relații contractuale cu CJAS. Asta înseamnă că băcăuanii pot veni și din exterior să-și facă analize gratuite aici și nu doar cei care sunt internați în spital. Oricum, analizele în laboratorul nostru sunt mult mai ieftine decât la privat", ne-a declarat Mirela Romaneț, purtătorul de cuvânt al SJU Bacău.

Certificatul este valabil pentru toate tipurile de analize.

Analize ieftine

Anul trecut, laboratorul spitalului nu a putut să încheie contract cu Casa pentru că îi lipsea această certificare. A fost însă deschis pacienților externi dar toate investigațiile se făceau cu banii jos. Asta chiar dacă aveau trimitere de la medicul de familie sau de la specialist. "Aveam de ales. Să mă duc la un cabinet privat sau să merg la spital. Eu am preferat de fiecare dată laboratorul unității de stat atunci când am avut de făcut analize pentru că prețurile sunt mai pe buzunarele noastre. Cu doar 70 de lei îmi fac toate investigațiile, pe când în altă parte plătesc poate dublu. E bine că acum se poate și gratis", spune Maria Coșa, o băcăuancă.

Cea mai ieftină analiză efectuată în laborator și decontată de CJAS este de 2,45 de lei, iar cea mai scumpă este de 60 de lei.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite