Stiri din Bacau

Bacău: Icoana făcătoare de minuni a ajuns la Biserica Precista

12 august 2010, 14:31 |  Autor: Geta Panaite | 

Cuvinte cheie: Bacau, icoana facatoare de minuni, biserica, precista,

Icoana mai stă în Bacău și în următoarele trei zile

Bacau

Icoana mai stă în Bacău și în următoarele trei zile

 

Icoana Maicii Domnului cu trei mâini a fost adusă ieri dimineață de la Mănăstirea Neamț și depusă în Biserica Precista din Bacău. Zeci de credincioși au venit să se închine la ea încă de la primele ore ale dimineții.


Zeci de băcăuani au participat la o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoți după care s-au închinat pe rând la obiectul sfânt.

"A devenit deja o tradiție ca icoana făcătoare de minuni de la Neamț să fie adusă în Bacău cu prilejul hramului bisericii Precista. Astfel, le facem o bucurie credincioșilor care nu au posibilitatea să ajungă la Mănăstirea Neamț pentru a se închina", ne-a spus Constantin Gherasim, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Credincioșii care s-au închinat astăzi la icoană au plecat acasă mai împăcați. "Mă așteptam ca și în acest an să fie adusă icoana la biserica Precista. Mă simt bine când mă închin la Icoana Maicii Domnului și am simțit de fiecare dată că m-a ajutat. Am așteptat jumătate de oră până mi-a venit rândul, dar eram dispusă să aștept și câteva ore", ne-a zis Raluca Ghinescu, o băcăuancă de 31 de ani.

Organizatorii se așteptau să fie aglomerat. "Vin credincioși din Comănești, Moinești, Dărmănești și din comune să se închine și să se reculeagă la icoană. Va fi aglomerat până în ultima zi, dar am vrea ca enoriașii să nu se înghesuie și să fie disciplinați", a conchis Gherasim.

Prin această icoană, ni se aduce în fața ochilor o minune săvârșită în secolul VIII, când Sfântului Ioan Damaschin i s-a lipit mâna la loc în chip minunat, după ce i-a fost tăiată pentru că a combătut pe cei care luptau contra sfintelor icoane.

Icoana făcătoare de minuni va rămâne în Bacău până duminică, 15 august.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Prahovenii se roagă la Icoana Maicii Domnului cu trei mâini să treacă mai repede criza

    Mii de credincioşi din Prahova şi din alte judeţe ale ţării s-au închinat şi s-au rugat, astăzi ...

    Topul mondial al celor mai valoroase branduri

    Google a devenit cea mai valoroasă marcă din lume în acest an. Pentru prima dată, Coca-Cola nu ...


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole