Bacău: I-au dat foc pentru că n-a avut bani de-o bere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ion C. (20 de ani), din comuna Filipeni, susține că doi consăteni i-au dat foc într-o căruță. Motivul este acela că a refuzat să-i cinstească cu bere.

"Eram la o masă și au venit doi băieți, pe care nu-i cunoșteam, și mi-au cerut două beri. Le-am spus că nu am bani. M-au luat la bătaie, m-au urcat în căruță și mi-au dat foc", povestește victima.

Tânărul cu arsuri grave pe corp a fost adus în stare de șoc la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Bacău. "Pacientul se afla în stare foarte gravă, cu arsuri de gradul 3 și 4 pe 30% din suprafața corpului. Necesită multe zile de spitalizare", a declarat Nicu Mândru, asistent al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău.

Omul a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru grefă de piele pe suprafața arsurilor. Polițiștii au început o anchetă pentru identificarea piromanilor.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite