Bacău: Fetița-schelet a fost condusă pe ultimul drum (VIDEO)
0
Aproximativ 30 de săteni din comuna Bererești Bistrița au participat la înmormântarea Gabrielei Barna, fetița care la 15 ani cântărea doar 13 kilograme și care a murit miercuri la Spitalul de Pediatrie din Bacău.
Doctorii au descoperit în urma necropsiei, că fata s-a îmbolnăvit încă de la vârsta de 1 an de encefalopatie cronică infantilă, o infecție a creierului care lasă sechele extrem dce grave și care duce într-un final la deces.
"În toată cariera mea de medic de peste 30 de ani, nu am întâlnit vreun om care să primească acest diagnostic și care să trăiască. Prognisticul e fatal! Victima se pierde treptat, treptat și se ajunge la o insuficiență organică. Fata aceasta a primit diagnosticul de deces de la 1 an", a declarat medicul legist primar Nicolae Cristea.
Slujba de înhumare a avut loc la biserica din comuna sa natală. Costurile au fost suportate de Primărie.