Bacău: Fabrica de ţigări de la Oneşti a adus un prejudiciu de 25 de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorii vamali, împreună cu poliţiştii şi comisarii de la Garda Financiară Bacău au stabilit o primă valoare a prejudiciului creat de fabrica clandestină de ţigări de contrabandă descoperită în urmă cu două săptămâni la Oneşti.

„Pe baza probelor găsite la faţa locului am estimat că prejudiciul adus bugetului de stat se ridică la circa 25 de milioane de lei. Pentru a nu se da de gol, cei implicaţi nu au aruncat amblajele de la materia primă. Aşa am constatat că au folosit circa 1000 de tone de tutun pentru fabricarea ţigaretelor şi în urma calculelor am ajuns la acest prejudiciu", a declarat Valentin Grosu, director Vama Bacău.

Această sumă reprezintă neachitarea taxei pe acciză şi TVA către bugetul de stat. Pe de altă parte, poliţiştii băcăuani au stabilit şi de când funcţiona fabrica. „Instalaţia a fost montată pe la sfârşitul lunii noiembrie, dar a fost pusă în funcţiune abia în luna mai, cel mai devreme", a explicat Vasile Oprişan, şeful IPJ Bacău.

În acest caz au fost arestaţi patru cetăţeni moldoveni şi s-au confiscat 900.000 de ţigarete, 13.000.000 de filtre, 21.000 de ambalaje pentru diferite mărci de ţigări, 39.000 de marcaje contrafăcute şi alte materii prime necesare procesului de producţie.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite