Bacău: Ecologizare aruncată la coş de şefii de la Mediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul „Let’s do it Romania!“, de adunare a gunoaielor din judeţ, este susţinut doar pe hârtie de autorităţi. Dacă voluntarii se aleg doar cu munca, mai-marii de la Garda de Mediu susţin că treaba lor este doar să împartă amenzi celor care aruncă deşeuri la întâmplare.

Implementarea proiectului „Lets do it Romania!“ în Bacău a intrat pe ultima sută de metri. Până acum s-au identificat în tot judeţul o sută de mormane de deşeuri ce urmează să fie colectate de voluntari. „S-au înscris 400 de voluntari. Am solicitat sprijinul primăriilor din judeţ, care au făcut apel la directorii de şcoli pentru a strânge voluntari din rândul elevilor. La Răchitoasa avem 50 de tineri dispuşi să colecteze gunoiul din zonă“, ne-a declarat Florin Suciu, coordonatorul proiectului.

Comisarii cu vorba, voluntarii cu fapta

Cât priveşte organizarea, vor fi echipe de câte cinci tineri, care vor fi dotaţi cu mănuşi şi saci inscripţionaţi pentru colectarea colectivă.

„Lucrătorii Agenţiei de Protecţia Mediului Bacău şi Agenţiei Regionale de Protecţia Mediului vor merge, de exemplu, în Gherăieşti. Voluntarii din Bacău vor pleca spre dealul Măgura, iar adolescenţii din comune vor merge la mormanele din raza lor de acţiune“, a mai spus Suciu.

Pe lângă numărul mic de voluntari, organizatorii spun că mai au o problemă în derularea proiectului. Mai exact, Garda de Mediu a refuzat să încheie un parteneriat cu „Lets do it Romania!“.

Voluntarii au solicitat sprijin şi Comisariatului Regional al Gărzii Naţionale de Mediu din Suceava, dar răspunsul a fost negativ. „Noi muncim 365 de zile din 365, cât are anul. Le-am pus la dispoziţie baza noastră de date pentru a-i ajuta la cartografiere, dar nu vom trimite oameni pe teren. Nu vom face noi munca lor. Noi nu adunăm gunoaie, dăm doar amenzi“, şi-a motivat decizia Diana Găşpărel, directorul Comsariatului Regional pe Moldova al Gărzii de Mediu.

Promit doar amenzi

Chiar dacă au refuzat să se implice efectiv în derularea proiectului, oficialii recunosc că munca de cartografiere depusă de voluntari le-ar putea fi de folos.
„Dacă fac sesizare la noi că s-au găsit deşeuri aruncate în locuri nepermise, atunci vom aplica amenzi proprietarilor terenurilor respective. Cartografierea lor poate constitui pentru noi o bază de date“, a adăugat Găşpărel.

Programul proiectului
Adunarea voluntarilor va avea loc sâmbătă, între orele 8.00 şi 9.00, în parcarea de la Stadionul Municipal. Între orele 9.00 şi 10.00 se vor stabili traseele unde vor pleca persoanele dornice să cureţe spaţiile de agrement din Bacău.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite