Bacău: Cine nu plătește amenzile va da cu mătura pe străzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Polițiștii locali au primit trei decizii de transformare a amenzilor în ore de muncă
Polițiștii locali au primit trei decizii de transformare a amenzilor în ore de muncă

O decizie recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție le dă posibilitatea instituțiilor de ordine publică să solicite instanțelor de judecată transformarea amenzilor neplătite în ore de muncă în folosul comunității.

Poliția Primăriei Bacău nu a pierdut vremea și a înaintat deja magistraților 25 de procese verbale spre transformare. "În trei cazuri judecătorii au dat verdict favorabil, toate pentru amenzi la Legea 12, privind comerțul ilicit, care și prevede ca măsură suplimentară munca pentru comunitate. Sunt persoane din alte județe și le-am comunicat primăriilor ca să-i pună la treabă", ne-a declarat Florin Podoleanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Primăriei Bacău.

Și jandarmii îi trimit la muncă

Nici jandarmii de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Bacău nu au ratat ocazia de a-i trage la răspundere pe rău-platnici. Și ei au trei sentințe în acest sens. "Avem o speță cu un bărbat de la Podu Turcului care a fost amendat de jandarmi cu 500 de lei pentru că vindea diferite produse în oborul săptămânal fără a avea autorizație. Nu a plătit-o și am cerut în instanță transformarea amenzii în ore de muncă", ne-a declarat col. Vasile Enache, șeful IJJ Bacău.

Omul a ignorat amenda și a mers pe ideea că oricum executorul nu are ce să-i ia. A primit în schimb 30 de ore de muncă pentru comunitate. Edilul din Podu Turcului a aflat sentința și acum trebuie să-i găsească de lucru.

Cei din instituțiile de ordine spun că acesta este doar începutul și că vor solicita transformarea amenzilor pentru toți cei care ignoră procesele verbale.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite