Bacău: Cabinetele medicale, lăsate fără renovare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii au sperat că dispensarele preluate de Primărie de la Consiliul Judeţean vor fi modernizate, dar s-au înşelat. Singura veste bună pentru ei este că nu vor creşte chiriile, dar se tem că lipsa investiţiilor va bloca certificarea ISO.

Chiriile plătite de medici sunt cuprinse între 1.500 şi 3.000 de lei pe an, în funcţie de suprafaţă şi zonă. Cabinetele au fost preluate de Primărie de la Consiliul Judeţean (CJ) Bacău la mijlocul lunii decembrie.

„Înainte de a fi preluate de Primărie, cabinetele au fost evaluate de CJ şi s-a stabilit un preţ în funcţie de spaţiu, zona în care se află şi de starea fizică în care se găsesc. Este bine că nu a crescut preţul chiriei“, a spus doctorul Marinela Căliman, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie. Odată cu preluarea celor opt dispensare de administraţia locală, doctorii se aşteptau ca noul proprietar să se implice mai mult în renovarea  clădirilor, dar s-au înşelat.

Construite în stil comunist

Teama medicilor este dată de faptul că în maxim doi ani vor fi nevoiţi să îşi acrediteze cabinetele la standarde ISO (set de reguli şi măsuri obligatorii pentru funcţionarea cabinetelor), iar în acest moment stadiul de degradare a imobilelor în care sunt cabinetele nu permite trecerea acestui „examen“. „Aceste cabinete sunt construite după criterii comuniste. Unele dintre ele au probleme la canalizare, la instalaţia electrică sau la acoperiş. CJ nu a băgat bani în ele. Aşteptăm mai mult de la noul proprietar pentru că altfel riscăm să nu mai putem lucra în ele“, a mai spus dr. Căliman.

Chiar dacă unele dintre dispensare au o vechime de aproape 40 de ani,  Primăria nu va investi în modernizarea acestora.

„Punem bani de la noi“

„Aceste dispensare au aviz de funcţionare deci, în acest moment, se încadrează în standarde. Nu avem încă bani disponibili pentru renovarea lor“, a spus Roxana Mironescu, viceprimarul municipiului Bacău. Până când administraţia locală va găsi bani pentru renovarea celor opt clădiri preluate de la CJ, medicii vor trebui să se descurce pe cont propriu.

„Mai schimbăm o uşă, mai înlocuim un geam sau dăm cu var. Acum nu mai suntem plătiţi ca în alţi ani. Salariile ne-au fost micşorate şi nu mai avem bani pentru modernizări“, a mai spus medicul  Marilena Căliman.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite