Escrocul familiei Mădălinei Manole, încarcerat la Poliția Bacău, are de executat 1,6 ani de închisoare pentru o înșelăciune mai veche

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Individul le-a cerut bani în schimbul unei casete compromițătoare
Individul le-a cerut bani în schimbul unei casete compromițătoare

Sorin Iioaie (45 de ani), născut și domiciliat în Onești, județul Bacău, este acuzat că i-a înșelat pe părinții Mădălinei Manole cu suma de 1200 de lei. El le-a cerut banii în schimbul unei casete compromițătoare cu soțul artistei, Petru Mircea.

Bărbatul a fost depistat și reținut de polițiștii din Piatra Neamț. El posedă un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Târgu Mureș pentru o înșelăciune mai veche.

Individul are de ispășit o pedeapsă de un an și șase luni. "Momentan se află în Arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău unde va rămâne câteva zile", a declarat Narcisa Butnaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Sorin Ilioaie are la activ 19 infracțiuni de înșelăciune, tâlhărie și furt. El va fi încarcerat în Penitenciarul din Bacău.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite