Bacău: Au vrut să „cumpere“ un polițist cu 500 de Euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi tineri din Bacău au fost reținuți de ofițerii de la Direcția Generală Anticorupție (DGA), Serviciul Teritorial Bacău și procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău după ce au încercat să „cumpere" un agent de poliție.

Potrivit anchetatorilor, Austrian C. (23 ani) și Constantin C. (21 ani) i-au cerut polițistului să închidă ochii la o infracțiune săvârșită de ei în trafic pentru suma de 500 de Euro.

„Polițistul efectua cercetări cu privire la o coliziune produsă în zona podului din localitatea Ruși Ciutea, în care a fost implicat un autoturism BMW și care a fost abandonat de ocupanți. Ulterior i-a identificat iar aceștia, pentru că nu dețineau permis de conducere, au insistat să audieze o altă persoană care avea carnet", explică Roland Filipescu, purtătorul de cuvânt al DGA Bacău.

Acuzați de dare de mită

Lucrurile nu au decurs însă așa cum au vrut ei și s-au trezit în mijlocul unui flagrant organizat de cei de la Anticorupție. „Ca urmare a denunțului făcut de polițist a fost organizată acțiunea de prindere în flagrant a proprietarului autoturismului și a conducătorului auto, imediat după ce aceștia i-au oferit agentului suma de 500 de euro cu scopul de a scăpa de acuzații", a mai spus Filipescu.

Cei doi tineri au fost reținuți și vor fi prezentați judecătorilor de la Tribunalul Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Dacă vor fi găsiți vinovați aceștia riscă să stea după gratii până la 5 ani.

Bacău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite