Bacău: Apă caldă ecologică la Spitalul Judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muncitorii montează panourile solare pe acoperişul clădirilor
Muncitorii montează panourile solare pe acoperişul clădirilor

Aceasta va fi produsă cu ajutorul a 400 de panouri solare, iar investiţia se ridică la aproape 4,4 milioane de lei. Întregul proiect va fi finalizat la începutul lunii februarie, iar clădirea Maternităţii Bacău va fi prima care va beneficia de noul sistem.

Pacienţii internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă şi la Spitalul de Pediatrie Bacău şi copiii instituţionalizaţi la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului se vor spăla cu apă caldă produsă cu panouri solare.

Investiţia, în valoare de aproape 4,4 milioane de lei, aparţine Consiliului Judeţean şi Ministerului Mediului şi va fi gata la începutul lunii februarie. În total, vor fi montate 400 de panouri solare. 

„Factura anuală plătită în prezent de Consiliul Judeţean pentru gazul metan necesar producerii de apă caldă la cele trei instituţii se ridică la aproximativ 1 milion de lei fără TVA. După darea în folosinţă a noului sistem, costurile se vor reduce cu 70%“, a spus Constantin Murad, administratorul firmei care execută lucrările.

Iarna sistemul intră în „hibernare“

Chiar dacă din februarie la robinetele spitalelor va curge apă caldă produsă „ecologic“, pacienţii nu o vor putea folosi tot timpul anului. Reţeaua de panouri solare va fi secondată în permanenţă de vechile centrale termice pe gaz care vor prelua producerea de apă caldă atunci când temperaturile de afară vor fi prea mici.

Randamentul va fi de maxim 90% pe timpul verii, iar iarna nu va fi mai mare de 20%. „Sistemul de panouri funcţionează cu radiaţie solară directă, dar şi cu cea difuză. Totuşi, atunci când afară sunt minus 20 de grade, el nu mai dă randament“, a mai spus Murad.

Investiţia, recuperată în 12 ani

Chiar dacă energia oferită de soare este practic gratuită, executantul lucrării recunoaşte că investiţia iniţială este destul de costisitoare. Conform estimărilor făcute de proiectant, întreaga investiţie nu va fi recuperată mai devreme de 12 ani.  „Proiectul este finanţat în proporţie de 49% de Ministerul Mediului. Conform studiului de fezabilitate, prin montarea acestor panouri în municipiul Bacău se reduce efectul de seră echivalent cu cel produs de 2.000 de centrale termice pe gaz de apartament“, a spus Cătălin Dociu, administratorul judeţului Bacău.

Primele clădiri care vor beneficia de noua instalaţie vor fi corpurile Maternităţii Bacău şi o parte din clădirile vechi ale Spitalului Judeţean de Urgenţă.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite