Bacău: Alexandru Voicu - Colecţionează obiecte cu istorie (PORTRET)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 24 de ani are deja un tezaur impresionant de monede, arme de panoplie şi accesorii vechi. Antichităţile sunt principala lui pasiune şi sursă de venit.  

A intrat în lumea colecţionarilor de antichităţi când avea şapte ani. Pasiunea pentru obiectele „cu istorie“ a dobândit-o când a găsit în locuinţa bunicilor o cutie cu monede vechi ruseşti şi germane. Ideea de a colecţiona şi el astfel de obiecte i-a venit însă după ce tatăl său a deschis o sală de jocuri mecanice.

„În acea sală de jocuri erau nişte aparate în care se introduceau monede la un capăt şi cădeau la celălalt capăt. Tata mai venea acasă cu astfel de monede şi am decis să le colecţionez. M-am înscris în Asociaţia Numismatică la şapte ani şi, în timp, am învăţat ce înseamnă lumea monedelor şi a bancnotelor“, spune Alexandru.

A dat colecţia pe un motor
Tot în acea perioadă a învăţat că trebuie să fie atent cu cine face schimb şi care este valoarea reală a obiectelor pentru că, fiind nou în breaslă, a fost nevoit să plătească de multe ori pe o monedă veche mai mulţi bani decât valoarea ei reală.

Până în 2000 a strâns sute de monede şi bancnote, dar şi zeci de plachete şi decoraţii. După acel an s-a reorientat şi a început să colecţioneze arme de panoplie. „Am citit într-un ziar un interviu cu Sergiu Nicolaescu şi am aflat că el colecţiona arme de panoplie. M-a captivat ideea şi am început şi eu să colecţionez săbii, suliţe, baionete, macete şi vârfuri de suliţe“, ne-a povestit Alexandru.

Când a împlinit 18 ani, a luat însă o decizie menită să-i schimbe radical viziunea sa asupra antichităţilor. Pasionat şi de motociclete, şi-a dat seama că singura metodă prin care ar putea să-şi cumpere una ar fi să vândă întreaga sa colecţie, pe care o completase în mai bine de un deceniu. Decizia nu l-a făcut însă să renunţe de tot la obiectele vechi. Cu o parte din bani a început să cumpere altele şi să le revândă colecţionarilor. În acea perioadă a cunoscut un alt colecţionar de la care a cumpărat un ceas de aur şi şi-a dat seama că vrea să devină colecţionar împătimit de ceasuri.

Ceasurile vechi, accesorii de suflet
„Un orologiu care să mă atragă trebuie să aibă ceva special. Primul meu ceas a fost unul unisonic, care mergea pe bază de sunet. Are un mecanism foarte complicat şi asta m-a atras la el. Ţin minte că doi ani l-am purtat în fiecare zi la mână. De atunci am adunat în colecţie şase ceasuri“, a mai spus Alexandru. Ceasurile sunt singurele obiecte de care colecţionarul nu vrea să se despartă. Le ţine pentru sufletul său şi este decis să mai achiziţioneze şi alte orologii.

Profil
Născut. 4 ianuarie 1986, Suceava.
Studii. A absolvit Facultatea de Management, Universitatea „A. I. Cuza“ din Iaşi.
Familie. Este necăsătorit, are o soră mai mare.

Întrebări şi răspunsuri
Cum vezi lumea colecţionarilor din România?
Este o lume foarte şireată. Este ca într-o mare plină de rechini şi peştişori. Trebuie să fii foarte atent ce cumperi şi de la cine. Am cumpărat mai demult o icoană din secolul al XVIII-lea pe care am dat 1.200 de euro. Proprietarul ei, care îmi era şi prieten, mi-a spus că este restaurată în proporţie de 20%. Ulterior m-am întâlnit cu cel care o restaurase şi am aflat că proporţia era de 80%. 
Crezi că se poate trăi decent din antichităţi?
Cu siguranţă da. Chiar foarte bine. Trebuie să fii însă foarte bun în domeniu, iar înainte de a fi afacerist trebuie să fii colecţionar ca să poţi aprecia şi înţelege valoarea obiectelor.

Bacău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite