Bacău: Aleşii locali se spală pe mâini de bolnavii TBC

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilii vor ca la final, după preluare, să taxeze celelalte primării, în funcţie de câţi bolnavi le „trimit“ la tratament.

Deşi au fost de acord în principiu să preia Spitalul de Pneumoftiziologie de pe 10 iulie, acum şefii oraşului încearcă să amâne cât mai mult momentul. Ei se tem că, după preluare, Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate (CJAS) nu va mai achita niciodată cei aproape 276.000 de lei pe care-i datorează spitalului.

Edilii cred că tot ei vor ajunge să acopere această „gaură“. „Au mai fost situaţii când am fost obligaţi să preluăm anumite instituţii care aveau datorii şi apoi ne-am trezit că trebuie să le achităm noi. Spitalul TBC nu are datorii istorice pentru că cea existentă se referă la luna iunie, dar nu vrem să cadă pe capul nostru“, a declarat Roxana Mironescu, viceprimarul municipiului Bacău.

Medicii vor un pavilion nou

Consilierii locali au avut obiecţii şi asupra faptului că, odată cu preluarea unităţii medicale de către primărie, vor trebui să renunţe la zece din cele 180 de paturi ale spitalului, deci vor primi mai puţini bani de la CJAS decât până acum.

Gabriel Gavrilă, directorul Spitalului TBC Bacău este de părere că lipsa celor zece paturi nu sunt o problemă foarte mare pe termen scurt. Adevărata problemă, spune acesta, ar fi că dezvoltarea pe viitor a spitalului este blocată de clădirea mică în care-şi desfăşoară activitatea, în condiţiile în care numărul pacienţilor este în creştere.

„Avem nevoie de mult mai mult de zece paturi, dar pentru asta ne trebuie spaţiu. Cubajul este prea mic pentru a susţine creşterea numărului de paturi. Din veniturile noastre proprii nu avem cum să construim un nou corp de clădire“, a spus dr. Gabriel Gavrilă. Pentru a face rost de banii necesari finanţării Spitalului TBC, consilierii locali au luat în calcul şi instituirea unor taxe pentru pacienţii veniţi din alte localităţi ale judeţului.

Primarii, puşi la plată

Deşi încă nu s-au gândit la cât se vor ridica aceste taxe, schema de plată este deja conturată. „Spitalul TBC este unul regional şi deserveşte tot judeţul. Pe viitor, după ce vom prelua unitatea în condiţiile dorite de noi, vrem ca localităţile vecine să susţină financiar spitalul cu o sumă proporţională cu numărul pacienţilor veniţi din acele unităţi administrativ-teritoriale“, a mai spus viceprimarul Mironescu.

Bacău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite