Au disparut copacii din parcul Universitații ”Vasile Alecsandri”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Decizia de a tăia zece copaci a venit după ce Senatul Instituției de Învățământ a hotărât pe data de 29 aprilie 2010 modernizarea intrării în corpul C al campusului Universitar și lărgirea trotuarelor existente în zonă

Conducerea Universității a luat decizia de a tăia zece copaci din incinta  instituției cu scopul de a face loc de parcare pentru mașini. Copacii se aflau în fața corpului "C" a Universității iar în locul lor urmează să fie construite trotuare si locuri de parcare. "Copacii sunt specii de tuia și brazi și nu fac parte din speciile protejate. După ce se va termina amenajarea se vor planta specii pitice de arbuști ornamentali", a declarat prof. univ.dr. Cătălina Ababei, purtător de cuvânt al Universității "Vasile Alecsandri" Bacău.

Lucrările, au mai precizat reprezentanții instituției de învățământ au toate avizele de mediu iar spațiul verde face parte din proprietatea privată a Universității.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite