Asiguratorii refuză să facă poliţe în Săuceşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asiguratorii cer obligatoriu studiul geologic asupra terenurilor de sub case. În comună niciun proprietar nu deţine un asemenea document.

Locuitorii din comuna Săuceşti nu au uitat nici acum că natura îi poate lăsa fără locuinţe în orice clipă. De teamă că nenorocirea s-ar putea repeta, ca în 2008, locuitorii îşi pun speranţele în firmele de asigurări. Numai că acestea le pun condiţii imposibil de respectat.

„Am fost la o firmă să-mi asigur casa şi m-au refuzat. Motivul invocat de ei a fost că am locuinţa construită din chirpici. Ce să fac acum? Să-mi stric casa şi să-mi fac alta din cărămidă? Nu am bani pentru o asemenea investiţie“, ne-a spus supărată Aurica Ciobanu, unul din cei 2.000 de locuitori ai comunei Săuceşti loviţi în 2008 de inundaţii.

Studiu geologic fantomă
Nici pentru cei care au casele din cărămidă sau cu bolţari, drumul pentru încheierea unei poliţe de asigurare nu este mai uşor. Asiguratorii cer, pe lângă autorizaţia de construcţie a casei, şi un studiu geologic al terenului de sub casă. „Fără acest act nu se poate încheia asigurarea, cu atât mai mult cu cât zona este cunoscută ca având un risc de inundaţie crescut. În funcţie de acest document se stabileşte cât are de plătit clientul“, ne-a declarat Cristian Plăgescu, broker de asigurări.

Casele de chirpici, scumpe
Condiţia impusă de firmele de asigurări, referitoare la studiul geologic, i-a uimit pe edilii comunei. Dacă la capitolul autorizaţii de construcţie nu-şi fac probleme, în privinţa studiului geologic situaţia pare fără ieşire. „Nimeni dintre proprietarii din Săuceşti nu are acest act. Dacă firmele de asigurări cer acest document, atunci lucrurile se complică“, a spus Costinel Manea, primarul din Săuceşti. O altă problemă a administraţiei locale este reprezentată de casele din chirpici. Aproape 10% din cele 2.000 de locuinţe din comună sunt făcute din lut. Conform asiguratorilor, proprietarii acestor locuinţe îşi pot încheia poliţe de asigurare, însă vor trebui să scoată din buzunar o sumă dublă faţă de cei care au casele construite din cărămidă.

Asigurări în funcţie de riscuri
Suma vehiculată de asiguratori este de aproximativ 20 de euro pe an. Proprietarul primeşte, în caz că pierde locuinţa din cauza uneia din cele trei calamităţi, aproximativ 15.000 de euro. Cei cu case din chirpici sau care locuiesc în zone cu risc crescut seismic sau de inundaţii vor scoate din buzunar aproape 45 de euro pe an.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite