Artişti germani la Filarmonica Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Melomanii sunt aşteptaţi duminică, 2 mai, de la ora 18.00, la Filarmonica „Mihail Jora“, unde va avea loc un concert vocal-simfonic sub bagheta dirijorului Jose Arean din Mexic.

Pe scenă vor urca pe rând soprana Catarina Coresi din Austria, alături de Theodore Coresi la bas, Adrian Gaspar la pian, Nicolas Simion din Germania la saxofon şi Corul „Armonia“ al Liceului de Artă „George Apostu“ din oraş, dirijat de Gheorghe Gozar.


Invitaţii germani şi austrieci vor interpreta uvertura „Forţa destinului“, dar şi „Nabucco“ şi „Traviata“, semnate de binecunoscutul compozitor Giuseppe Verdi, „Flautul fermecat“ de Amadeus Mozart, „Cavaleria Rusticana“ de Pietro Mascagni, „Panis Angelicus“ de Costello Franck, dar şi „Ballade of desire“ şi în premieră absolută „Simfonia Romani“ de Adrian Gaspar.

„Este pentru prima dată când aceşti invitaţi ne onorează cu prezenţa, la iniţiativa lui Theodore Coresi, bariton român stabilit la Viena şi care conduce o agenţie de impresariat“, ne-a declarat Ozana Kalmuski, referent artistic. Biletele s-au pus deja spre vânzare la Ateneu. Cei care vor dori să vină la concert vor trebui să scoată din buzunar 10,6 lei.

Bacău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite