Bacău: Angajaţii de la stat, cei mai „bolnavi“ salariaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul loc în top îl ocupă şomerii, care pe baza scutirii medicale îşi prelungesc perioada de acordare a indemnizaţiei.

Aproape 1.000 de salariaţi băcăuani, majoritatea din instituţii bugetare, au fost în concedii medicale în primele cinci luni ale anului. Probleme de sănătate care i-au ţintuit la pat au avut 174 de salariaţi din Primăria Bacău şi 136 de angajaţi din Direcţia de Protecţie a Copilului (DPC).

De cel puţin trei ani, respectivele instituţii bugetare se clasează pe primele două locuri la numărul de scutiri medicale aduse de angajaţi pentru motivarea absenţelor de la serviciu. „Înainte de 2005, concediile medicale erau o cutumă şi numărul lor era mai mare decât acum. În ultimii doi ani am impus nişte reguli prin care angajaţii care stau prea mult în concedii medicale îşi pot pierde anumite drepturi salariale”, ne-a declarat Sorin Braşoveanu, director DPC Bacău. Reprezentanţii Primăriei, instituţia bugetară cu cei mai „bolnavi“ angajaţi, spun că majoritatea scutirilor sunt aduse de lucrătorii de la spaţii verzi. „Sunt concedii medicale date în urma unei internări, dar sunt şi altele de numai câteva zile. Nu ne putem pronunţa asupra corectitudinii unor concedii recomandate de medici“, ne-a spus Ionuţ Tomescu, purtător de cuvânt al Primăriei. În mod paradoxal şi şomerii au beneficii de pe urma unui concediu medical.

Aceia care nu sunt bolnavi cu adevărat, dar vor să-şi prelungească perioada în care primesc indemnizaţia de şomaj o pot face pe baza scutirii medicale. Până acum, 233 de băcăuani rămaşi fără loc de muncă şi-au luat concedii de boală şi ocupă primul loc al topului de scutiri pe caz medical. „Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă le plăteşte concediul de boală. Perioada cât a durat acesta se adaugă în plus peste data la care şomerul respectiv ar trebui să iasă din plata indemnizaţiei“, ne-a declarat Mihai Ichim, purtător de cuvânt al Casei Asigurărilor de Sănătate.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite