Bacău: PORTRET: Andreea Chiruţă militează pentru protejarea mediului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bacău: PORTRET: Andreea Chiruţă militează pentru protejarea mediului
Bacău: PORTRET: Andreea Chiruţă militează pentru protejarea mediului

Băcăuanca s-a implicat în ultimii patru ani în zeci de campanii de voluntariat, iar visul ei este să devină comisar de mediu.

Andreea a început să se implice în acţiunile de voluntariat în urmă cu patru ani,  când s-a înscris la Asociaţia Naţională Antidrog Bacău. „Primele mele acţiuni de voluntariat au fost cele cu drogurile. Ideea de a-i ajuta pe colegii de vârsta mea, care erau în luptă cu drogurile, m-a maturizat. Întotdeauna mi-a plăcut să-i ajut pe alţii“, a explicat Andreea. 

Începutul a fost mai greu pentru tânără, dar  cu timpul  s-a obişnuit uşor cu proiectele de la organizaţiile de voluntariat şi s-a implicat serios în munca aceasta.

Cel mai bun educator al anului

„Pe lângă şcoală, voluntariatul era a doua mare prioritate a mea. Am fost la locul potrivit ori de câte ori a fost nevoie pentru a-mi ajuta semenii“,  mărturiseşte tânăra. În cei patru ani de voluntariat, Andreea a căpătat multă experienţă, iar la una dintre campaniile desfăşurate în judeţ a fost aleasă cel mai bun educator al anului. „Campania «Pauză fără fumat» a avut un real succes. Trebuia să merg prin licee şi să le explic colegilor de vârsta mea că drogurile ne fură viaţa. Am câştigat premiul pentru cel mai bun «Educatori între egali» pentru că am fost un voluntar prompt şi eficient“, a  spus tânăra. 

A participat la foarte multe acţiuni de binefacere şi multe dintre ele au fost organizate pentru a veni în sprijnul cetăţenilor acestui oraş. Deşi îi place să acumuleze experienţă în mai multe domenii, Andreea s-a axat mai mult pe acţiunile de ecologizare şi face acest lucru din plăcere şi convingere. „Organizaţia în care activez în prezent, şi anume Centrul Român de Ecologie, este cea care şi-a propus să construiască un mediu mai curat şi mai sănătos pentru oameni. Pentru că oraşul se confruntă cu foarte multe probleme de mediu, noi ajutăm să le rezolvăm. Ne-am implicat de la plantări de copaci şi până la acţiuni de braconaj“, a povestit tânăra. 

Vrea să schimbe oraşul indiferent de riscuri

Andreea îşi doreşte să ajungă să lucreze la Garda de Mediu. „Pentru că societatea se confruntă cu multe probleme vreau să ajut să se  construiască un mediu mai curat si mai sănătos pentru oameni. Când observ că există atâtea probleme nu pot să nu mă implic“, mai spune tânăra.

Andreea a luat parte şi la activităţi riscante. „În lupta cu braconajul, de multe ori am mers până în momentul în care am dat foc plaselor care erau depuse pentru a captura peşti. Nu ne-a păsat că braconierii erau prin preajmă“,  a mai povestit băcăuanca.

Profil

Născută: 14.04.1990, Bacău.
Studii: Studentă în primul an la Ingineria Mediului Bacău.
Familie: Necăsătorită

Întrebări şi răspunsuri

Ce-ti doreşti să faci în viitor?
Deocamdată vreau să continui să activez ca voluntar. Mi-ar plăcea să ajung comisar de mediu şi să schimb în bine oraşul.
 
Ce zone crezi că ar mai trebui reamenajate în Bacău?
Cred că ar trebui lucrat la aproape toate spaţiile verzi din judeţ, de la păduri şi până la parcuri.

Ce-i place
Îi plac foarte mult excursiile la munte şi este înnebunită după plimbările cu barca. Îi place să servească în fiecare seară ceai verde cu lapte.

Ce nu-i place
Andreea detestă oamenii care pretind că sunt altfel decât în realitate. De asemenea, nu suportă prostia şi persoanele fără iniţiativă.

Bacău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite