“Am simţit cum o mână invizibilă mă trage un pas înapoi de lângă moarte!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crina Miron şi mama sa, Luminiţa Ţântaru
Crina Miron şi mama sa, Luminiţa Ţântaru

Crina Elena Miron (16 ani) din Târgu Ocna a văzut moartea cu ochii. Tânăra a fost spulberată de o maşină, pe trecerea de pietoni din centrul oraşului de la poalele dealului Măgura.

S-a trezit peste câteva minute, pe o bancă, în parcul din faţa blocurilor de pe strada Costache Negri. Nu şi-a dat seama exact ce s-a întâmplat, dar a înţeles că a scăpat din ghearele morţii.

Câţiva trecători au stropit-o cu apă ca să-şi revină. Nu-şi mai simţea picioarele şi de pe faţă îi şiroia sângele. Şoferul care o accidentase fugise de la locul accidentului.  Totul s-a întâmplat anul acesta, pe 15 august, când Crina se plimba împreună cu două colege prin oraş.

"Am văzut un Opel albastru cum se oprise la trecerea de pietoni ca să acorde prioritate. Am păşit pe zebră, însă m-a izbit în plin un BMW X5, cu număr de Bucureşti. La volan era un bărbat. Am simţit brusc o mână care mă trage înapoi şi că nu mă mai lasă să fac pasul înainte. M-a izbit totuşi maşina, dar am trăit! A fost o mână salvatoare!", a rememorat tânăra din Târgu Ocna.

Îşi aminteşte cum oamenii erau în jurul ei şi o implorau să deschidă ochii. Un medic care trecea pe stradă a anunţat ambulanţa din Oneşti. S-a dezmeticit mai bine la spital, însă avea picioarele în ghips şi medicii îi făceau radiografii la întregul corp.

"Apoi am aflat că cel care m-a luat în braţe şi m-a dus pe acea bancă era şoferul Opelului care oprise la trecerea de pietoni. Şoferul care m-a izbit a demarat în trombă. Apoi, după ce am ajuns la spital, omul care m-a salvat a dispărut. Nici nu-i cunosc numele ca să-i mulţumesc!", a mai spus Crina.

 Mama sa a presimţit o nenorocire

Luminiţa Ţântaru, mama adolescentei, afirmă că în acea zi a trăit coşmarul vieţii ei. A fost prima şi ultima dată când, în timp ce fiica ei se îmbrăca ca să iasă în oraş, i-a spus: "vezi să nu te calce vreo maşină!". Apoi, după ce a terminat de rostit aceste vorbe, a pocnit becul de pe hol. "Nu ştiu ce mi-a venit să zic aşa ceva! După ce a pocnit becul am stat tot timpul cu sufletul la gură. Apoi, când a sunat la uşă un vecin să mă anunţe nenorocirea, mi s-au înmuiat genunchii. De 11 ani o cresc singură şi suntem extrem de ataşate una de alta", a spus Luminiţa Ţântaru. Ea susţine că în momentul în care a ajus la Crina, în jurul fetei nu era nici ambulanţa, nici poliţia şi nici şoferul vinovat de accident. "Abia apoi a venit Salvarea şi am ajuns la spital. Acolo, la Urgenţe a apărut o femeie şi a spus că ea a fost la volan în momentul nenorocirii. Eu nu cred aşa ceva!", a mai spus mama copilei.

 Medicaţie şi şedinţe de psihoterapie

Din acel moment au venit zile grele pentru Crina. A început să vadă dublu, apoi triplu. Durerile de cap nu îi dau pace nici la aproape patru luni de la accident. Medicii din Bucureşti i-au depistat un cheag la creier care - speră ei - se va resorbi prin tratament. De atunci, copila are depresii şi face şedinţe pe la tot felul de psihologi.  

Acuzaţia de fugă de la locul accidentului, lipsă

În urma cerectărilor efectuate de Poliţie s-a constatat că la volanul BMW-ului X5 s-a aflat Liliana Bucur (46 de ani) şi nu soţul ei, Viorel Bucur. Ba mai mult, dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti, cu acuzaţia de vătămare corporală din culpă. Faptul că şoferul maşinii a fugit de la locul accidentului nu a contat pentru oamenii legii.

Lucian Nastasiu, comandantul Poliţiei din Târgu Ocna, afirmă că totul s-a făcut prin directa coordonare a procurorilor şi că subordonaţii săi care au anchetat cazul şi-au făcut treaba aşa cum scrie la carte. "Acuzaţiile au fost formulate de procurori. Noi nu avem nicio vină aici", a declarat Nastasiu.

În replică, Viorel Bucur bagă mâna în foc de faptul că la volanul maşinii era soţia sa. "Nici nu eram în localitate în acea zi. Dar, există un proces pe rol şi eu zic că trebuie să avem răbdare să se finalizeze", a afirmat şoferul acuzat de tânără că a băgat-o în spital. 

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite