Bacău: Aeroportul Bacău aşteaptă modernizări (CAMPANIE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bacău: Aeroportul Bacău aşteaptă modernizări (CAMPANIE)
Bacău: Aeroportul Bacău aşteaptă modernizări (CAMPANIE)

Oficialii băcăuani susţin că nu au avut bani să deruleze investiţii de modernizare a aeroportului cu cea mai lungă pistă din regiune, de 2.500 de metri.

De la începutul anului, la Bacău, Consiliul Judeţean a semnat un contract de concesionare a aeroportului cu operatorul Blue Air. Contractul intră în vigoare după şase luni, pe 19 iulie, timp în care compania aeriană ar trebui să parcurgă mai multe etape, printre care şi virarea unor sume în conturile autorităţilor judeţene. „Pe 20 iulie va intra în vigoare contractul. Timp de şase luni, compania aeriană Blue Air trebuia să îndeplinească anumite condiţii impuse de noi.

Până acum şi-au făcut cam 60% din teme. Aşteptăm să vireze banii. În această perioadă nu este uşor pentru nimeni să aloce 45 de milioane de euro pentru modernizare, mai ales în asemenea perioadă”, a explicat Dragoş Benea, preşedintele CJ Bacău. Unii pasageri sunt de părere că aeroportul băcăuan este cel mai puţin atrăgător din Moldova. „Cel mai urât mi s-a părut cel de la Bacău: mic, urât, cu lume care te tratează urât”, a afirmat Roxana Tamaş, vânzător, care a ajuns la Iaşi în această săptămână, dinspre Budapesta.

Operatorul aerian Blue Air s-a angajat să deruleze investiţii de 45 de milioane de euro pentru modernizarea pistei de decolare, construirea unui nou terminal şi a unei parcări cu câteva sute de locuri.

Singura soluţie: concesionarea

Autorităţile judeţene susţin că au încercat să obţină fonduri de la Bucureşti, dar banii nu au fost alocaţi. „Din 2004 mă chinui cu proiectul de modernizare. M-am rugat să primesc bani de la Guvern pentru lucrări, dar nu s-a dat un leu. Singura soluţie a fost concesionarea şi sper ca acest contract să fie dus la bun sfârşit. De la CJ nu aveam cu să aloc 45 de milioane de euro pentru că avem şi alte proiecte în derulare”, a afirmat şeful CJ Bacău.

Acesta a menţionat că aeroportul care va reuşi să atragă fonduri de modernizare va putea să se impună la nivel regional. „Dacă Bacăul îşi face acum un aeroport modern, nicio altă aerogară pe o distanţă de 200 de kilometri nu se va mai putea dezvolta la capacitate maximă”, consideră Benea.

Bacău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite