Aduc trupe anonime la Zilele Bacăului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria a decis să renunţe la tradiţia de a aduce pe scenă formaţii consacrate pentru a economisi bani la buget. Sărbătoarea oraşului va ţine trei zile şi în fiecare seară vor fi organizate petreceri tematice la care şi-au anunţat prezenţa şi grupuri din Italia şi Polonia.

Cea mai mare sărbătoare a oraşului, Festivalul  „Zilele Bacăului“, organizat în perioada 1-6 octombrie, se va desfăşura sub imperiul austerităţii.

Obişnuiţi ca la acest eveniment să aibă parte de concerte susţinute de trupe consacrate din România, băcăuanii vor trebui să se mulţumească în acest an cu prestaţiile artiştilor locali. Decizia a fost luată ieri de către consilierii locali care au votat ca din bugetul local să fie alocată suma de 90.000 de lei pentru organizarea evenimentului.

Cu aceşti bani, municipalitatea şi-a propus să invite doar ansambluri, trupe, interpreţi din oraş şi toate formaţiile şcolare.

„Pentru că bugetul este sărac, am luat decizia să nu mai invităm în acest an trupe din Bucureşti. Vom promova doar artiştii locali şi banii vor ajunge astfel tot la băcăuani“, a spus Ionuţ Tomescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei. Chiar dacă de pe scena amplasată pe Insula de Agrement vor lipsi nume cunoscute, organizatorii festivalului vor oferi totuşi băcăuanilor o seară rock, unde vor concerta formaţii din Italia şi Polonia.

„Vor veni formaţii din oraşul Kielce, Polonia şi Torino, Italia. Bacăul este înfrăţit cu aceste localităţi şi s-a răspuns afirmativ la invitaţia făcută de noi“, a mai spus Tomescu. Tot în cadrul evenimentului locuitorii oraşului vor avea parte de o seară dedicată minorităţilor şi vârstnicilor, dar şi una folclorică.

Tinerii se consolează cu Ozzy Osborne

Faptul că în acest an Festivalul „Zilele Bacăului“ se anunţă a fi unul sărăcăcios în concerte nu-i sperie pe tinerii din oraş. Cei cu dare de mână şi-au cumpărat deja bilete la concertul lui Ozzy Osborne care va avea loc în Bucureşti pe 2 septembrie.

„Vineri seara plec la Bucureşti pentru că mi-am luat deja bilete la concertul lui Ozzy Osborne. Am dat 250 de lei pe el, dar măcar am parte de un concert pe cinste“, ne-a spus Florin Serca, un tânăr de 25 de ani din Bacău.

Programul de la sărbătorile oraşului
- Vineri: seară dedicată minorităţilor polonă, italiană, romă şi ceangăiască;
- Sâmbătă: seară rock cu invitaţi din Polonia, Italia şi trei trupe din licee;
- Duminică: seară folclorică dedicată interpreţilor locali, elevilor de la Liceul „George Apostu“ şi  micuţilor de la Palatul Copiilor;
- Perioada 1-6 octombrie: Târgu’ de Potcoavă.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite