Primul dascăl al neamului românesc, botezat de Eminescu „gură de aur”. Cine a fost omul care a participat la campania împotriva lui Napoleon
0
Un liceu îi poartă numele, iar an de an este evocat de elevi şi de dascăli. Este vorba despre Dimitrie Ţichindeal „primul dascăl al neamului românesc”, pe care Mihai Eminescu l-a numit, în poezia «Epigonii», „gură de aur”. Ţichindeal este şi cel care a înfiinţat prima şcoală românească.
Figură reprezentativă a intelectualităţii române bănăţene din veacul al XVIII-lea, considerat unul dintre cei mai culţi oameni din acele vremuri, Dimitrie Ţichindeal s-a născut la Becicherecu Mic, în 1775, în familia preotului Zaharia. A fost paroh în satul natal şi pedagog la Arad. A fost unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai ideologiei iluministe din Banat, alături de Paul Iorgovici sau Constantin Diaconovici Loga, şi s-a folosit de condei ca principală „armă” pentru răspândirea principiilor sale, menite să ducă la „deşteptarea naţională şi ridicarea neamului”. Ţichindeal a fost numit de Eminescu, în versurile sale, „gură de aur”, poetul socotindu-l printre cei „ce-au scris o limbă ca un fagure de miere”.
Bun cunoscător al limbii sârbe, el a tradus multe dintre cărţile lui Dositei Obradovici, cărţi etico-religioase. În 1813, mitropolitul Ştefan Stratimirovici din Karlowitz cerea anchetarea şi pedepsirea lui Dimitrie Ţichindeal, dar arădenii i-au ţinut partea. De altfel, una dintre cele mai renumite şcoli din Arad îi poartă numele şi astăzi. Şi anume Liceul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal”, care a fost întemeiat în 1812 de către Dimitrie Ţichindeal, ca Preparandia din Arad. Importanţa acestei instituţii a fost majoră datorită lipsei, la acea vreme, a unei şcoli în limba română, în întreaga Transilvanie.
A fost unul dintre luptătorii naţionali în partea Banatului şi a Crişanei
La şcoala respectivă, la început, au fost înscrişi 78 de elevi, iar cursurile erau ţinute de către patru profesori: Dimitrie Ţichindeal, care era şi director, Iosif Iorgovici, Constantin Diaconovici Loga şi Ioan Mihuţ. Pe lângă dascăli, aici au fost pregătiţi şi preoţi, până în 1822, când a fost înfiinţat Institutul Teologic din Arad. În prezent, la Colegiul Naţional "Dimitrie Ţichindeal" învaţă 1.421 de elevi. Directorul adjunct al instituţiei, Corina Uzum, spune că cei care învaţă aici participă în fiecare an la un simpozion în cadrul căruia sunt evocaţi foştii dascăli.
„Ne preocupă păstrarea amintirii celor care şi-au pus amprenta asupra Preparandiei sau a Liceului Pedagogic, de-a lungul istoriei. Personalitatea lui Dimitrie Ţichindeal este evocată în cadrul unor simpozioane care au loc în fiecare an şi la care iau parte elevii noştri", ne spune Corina Uzum, director adjunct al Colegiului Naţional "Dimitrie Ţichindeal".
Cunoscutul istoric arădean, Doru Bogdan, care este şi dascăl la „Dimitrie Ţichindeal” spune că acesta a fost cel care a înţeles că lupta pentru şcoală, limbă şi biserică la românii din Banat şi Crişana reprezintă însăşi esenţa identităţii lor naţionale.
„Dimitrie Ţichindeal a reprezentat, reprezintă şi va reprezenta un model. A fost unul dintre primii luptători naţionali în partea Banatului şi a Crişanei conectându-se la spaţiul european în care a trăit şi având valorile liberal-democratice ale Iluminismului european Dimitrie Ţichindeal este cel care deschide istoria Aradului în perioada modernă, început de secol XIX, nu doar şcoala pedagogică de la Arad, cea dintâi şcoală pedagogic românească din ţară şi puţine de acest gen din spaţiul European, ci pentru că el, pe lângă această şcoală, inaugurează lupta de emancipare naţională a românilor, nu doar arădeni, bănăţeni, ci şi bihoreni deopotrivă, asezându-se în prelungirea firească a luceferilor blajului, Şincai Maior, Petru Maior, Ioan Budai Deleanu şi alţii. Dimitrie Ţichindeal a fost care a luptat pentru impunerea limbii române ca limbă liturgică în biserica ortodoxă din aceste părţi”, spune profesorul de istorie Doru Bogdan.
Instituţia de învăţământ a avut mai multe denumiri
În anul 1812, a fost infiinţată Şcoala Pedagoghicească Greco-Ortodoxă Neunită Românească Arad, de către Dimitrie Ţichindeal, iar zece ani mai târziu devine Institutul Preparandial Pedagigic. În 1869 este redenumit Institutul Pedagogic Ortodox Român, din 1886 funcţionează ca Institut Pedagogic-Teologic Ortodox Român şi în 1919, după Unire, instituţia este botezată, după model franacez, Şcoala Normală cu 8 Clase.
În 1920 se completeză denumirea cu Şcoala Normală Greco-Ortodoxă Română; în 1920 se transformă în Şcoala Normală de Stat pentru Învăţătoare; în 1923 primeşte numele de Şcoala Normală de Stat „Titu Maiorescu” pentru Învăţători. După mai multe schimbări, în 1990, imediat după Revoluţie, se revine la denumirea de Şcoala Normală „Dimitrie Ţichindeal” Arad, iar în 2000 este numit din nou Liceul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal” din Arad.
Cunoscut pentru fabulele sale
Dintre tălmăcirile lui Dimitrie Ţichindeal, cea mai cunoscută este colecţia de fabule: «Filosoficeşti şi politiceşi prin fabule moralnice învăţături. Acum întâia oară culese şi întru acest chip pre limba românească întocmite» (Buda, 1814). Cartea, prima de acest gen în literatura română, conţine multe din ideile Şcolii ardelene, printre ai cărei reprezentanţi în Banat se afla şi tălmăcitorul ei. In fabula «Rândunica şi celelalte paseri», Ţichindeal afirmă ideea necesităţii unirii tuturor provinciilor româneşti. În fabula «Şarpele şi pila», dezaprobă pe cei«carii cu limba lor cea şerpească rău cuvintează şi muşcă învăţătura şi luminarea norodului».
În altă fabulă («Ursul şi ţiganul») îşi exprimă convingerea că «va veni şi acea fericită vreme cand şi românii vor dobândi odată învăţătură şi carte folositoare în limba lor». Caracterul progresist al lucrării nu a scăpat regimului habsburgic, care a confiscat exemplarele rămase nedifuzate şi a destituit pe traducător din funcţia de profesor la şcoala pedagogică din Arad.
Fabulele lui Ţichindeal au avut o largă audienţă la publicul cititor, Ion Heliade Rădulescu numindu-le, cu ocazia reeditării lor, în 1838, «adevărate table ale legii». Dimitrie Ţichindeal s-a născut în familia preotului Zaharia şi a urmat studiile la şcolile sârbeşti din satul natal şi din Timişoara, acolo unde s-a familiriazat cu limba sârbă şi germană. Odată terminate studiile, devine învăţator la Belinţ (1794), iar mai apoi la Beregsău şi mai apoi inspector şcolar. În anul 1801 urmează cursurile clericale la Timişoara, avându-i profesori pe Pavel Kenghelaţ şi Mihail Roşu-Martinovici.
După ce termină, în 1802, seminarul teologic din Timişoara se întoarce în satul natal şi devine învăţător, apoi preot. În 1802 a tipărit la Buda o traducere din limba sârbă după Dositei Obradovici: Sfaturile înţelegerii celei sănătoase prin bine înţeleptul Dositei Obradovici întocmite iară acum întăia dată întoarse despre limba sârbească şi întru acest chip în limba daco-românească aşezate, iar în anul 1808 publică alte două traduceri — Adunare de lucruri moraliceşti de folos şi spre veselie, prin Dositei Obradovici întocmită, iară acum în limba daco-românească traduse şi Epitomul sau scurte arătări pentru sfânta biserică, pentru veşmintele ei şi pentru dumnezeiasca Liturghie care se săvârşeşte într-însa, aşişderea şi pentru preotul şi slujitorul lui Dumnezeu.
În 1805 participă la campania împotriva lui Napoleon în calitate de confesor militar. La 29 iunie 1807, din calitatea de preot paroh al Becicherecului-Mic, împreună cu protopopul Ştefan Atanasievici al Lugojului, protopopul Gheorghe Petrovici din Belinţ şi preotul Petru Popovici din Bocşa îi prezintă o petiţie împăratului Francisc I, în numele tuturor românilor din Banatul-Timişan prin care susţineau drepturile românilor şi stăruie pentru cultura naţională românească, izgonită prin stăpânirea excluzivă a clerului sârb patronat de Mitropolia de la Carloviţ, argumentând vechimea elementului românesc prin vechimea elementului romanic şi susţinea numirea unui director român peste şcolile româneşti din Banat în locul răposatului director Dimitrie Ştefanovici.
Se retrage în satul său natal, iar în toamna anului 1817 se îmbolnăveşte grav. La 20 ianuarie 1818 se stinge din viaţă la vârsta de numai 43 de ani, într-un spital din Timişoara. Este îngropat în satul său natal, Becicherecu Mic, conform dorinţei sale.
Elevii Liceului „Dimitrie Ţichindeal” s-au întâlnit cu poliţiştii arădeni
Liceul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal” a câştigat ediţia din acest an a Cupei „Sportsin”
Se încarcă comentariile...
