1 Mai dă peste cap planurile „grătariştilor” ieşiţi la iarbă verde

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vremea păcătoasă din această duminică, nu i-a ţinut pe toţi arădenii în case. La Pădurea Cela şi la Vladimirescu, câţiva arădeni au şi început festinul înainte de ploaia care probabil îi va trimite acasă cât de curând.

Chiar dacă pentru 1 mai, meteorologii au anunţat ploi şi vânt în această după-masă, arădenii mai curajoşi au ieşit de cu dimineaţă la marginea oraşului pentru a încinge un grătar. „Stă să plouă, dar nu contează. Ne-am aprovizionat cu toate cele necesare încă de la începutul săptămânii şi acum ce să facem? Nu ne înspăimântă pe noi ploaia. În cel mai rău caz, terminăm de fript ce am dus cu noi şi continuăm acasă, dacă va ploua prea tare”, spune Andrei Luca, venit cu prietenii la Pădurea Ceala.

Alţii, mult mai curajoşi, au venit de ieri cu corturile la Vladimirescu, chiar dacă se ştiau că vremea le va pune beţe în roţi. „Avem liber până marţi şi era păcat să stăm în casă, chiar dacă vremea e aşa cum e. Avem tot ce ne trebuie aici, ne-am dus saci de dormit, haine mai groase pentru orice eventualitate. Nu e nici prima, nici ultima oară când ne petrecem cu cortul pe ploaie”, a spus Lucian Iercoşan, un arădean. 

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite