Mai mulți pakistanezi au încercat să treacă graniţa ascunşi sub platformele unor automarfare
0
Zece pakistanezi, între care si minori, ce au încercat să treacă ilegal granița ascunzându-se sub platformele unor automarfare au fost prinși. Poliţiştii de frontieră arădeni i-au depistat şi reţinut la frontiera româno-maghiară ascunşi sub platformele a două autoutilitare.
Aceştia au fost găsiţi în jurul oreei 23.30, la Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac.
„Cu ocazia controlului de frontieră, în cele două autoutilitare au fost descoperite locaşe special amenajate în compartimentul de marfă, în care se aflau ascunse zece persoane de sex masculin. Cei în cauză au fost conduşi la sediul sectorului iar în urma cercetărilor s-a stabilit că aceştia sunt cetăţeni pakistanezi, cu vârste cuprinse între 15 si 39 de ani, care încercau să iasă ilegal din România pentru a ajunge în Spaţiul Schengen”, precizează reprezentanţii Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad.
Poliţiştii de frontieră le-au întocmit cetăţenilor pakistanezi dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferii celor două automarfare sunt cercetati pentru trafic de migranţi.