La Arad continuă lupta pentru reducerea taxelor şi impozitelor locale. Consilierii locali sunt chemaţi la dezbatere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consilierii locali sunt chemaţi la dezbatere FOTO Claudia Untaru
Consilierii locali sunt chemaţi la dezbatere FOTO Claudia Untaru

Reprezentanţii societăţii civile din Arad, mai exact cei ai Consiliul Local Civic (CLC) continuă campania începută la sfârşitul anului trecut pentru scăderea taxelor şi impozitelor locale.

Aceştia cer prin intermediul unui comunicat de presă, repunerea în discuţia Consiliului Local Municipal a hotărârii adoptate la sfârşitul lunii decembrie, conform căreia taxele şi impozitele care vor trebui plătite de arădeni începând cu 2013 sunt majorate. În aceste condiţii, consilierii locali sunt aşteptaţi, luni, la o dezbatere, unde li se vor pune la dispoziţie diverse documente din care, spun, membrii CLC, rezultă că majorările au fost făcute nejustificat.

„Ca urmare a modului în care  s-au stabilit şi votat în Consiliul Local Municipal impozitele şi taxele pentru 2013 şi, în situaţia în care Hotărârea Guvernului va privi o indexare cu 16,05% a impozitelor şi taxelor locale ce va rămâne obligatorie după publicarea ei în Monitorul Oficial, Consiliul Local Civic ţinând cont de: indexarea cu 16,05% a impozitelor şi taxelor locale stabilită de Guvernul Ponta prin HG; nivelul impozitelor şi taxelor locale pentru 2013 – stabilit ilegal prin HCLM Arad de către consilierii PDL, UDMR şi PPDD la iniţiativa primarului – care este mai mare decât «majorarea» stabilită de Guvern prin indexare (uneori chiar cu 20%!), cu alte cuvinte, având în vedere că primarul Falcă prin consilierii PDL, UDMR şi PP-DD a hotărât majorarea «majorării» stabilite de Guvern prin indexare […]  propunem ca impozitele şi taxele pentru 2013 să se situeze la nivelurile stabilite prin HG, deoarece acestea sunt mult reduse faţă de cele stabilite ilegal prin HCLM Arad de către PDL, UDMR şi PPDD la iniţiativa primarului”, se arată în comunicat.

De asemenea, semnatarii comunicatului prezintă un tabel din care rezultă că impozitele au fost majorate prea mult de autorităţile arădene. Astfel, conform CLC, pentru zona A, impozitul a fost anul trecut de 7.809,6 lei, ar fi trebuit să fie de 7.553, lei,  potrivit HG, şi a ajuns la 9.063,6. În zona B, impozitul a fost anul trecut de 5.448,6lei, potrivit HG ar fi trebuit să coboare la 5.269, dar a crescut la 6.322,8 lei. În zona C, anul trecut s-a plătit un impozit de 3.448,8 lei, potrivit HG ar fi trebuit să se plătească 3.335 lei, dar s-a ajuns la 4.002 lei. În ceea ce priveşte zona D, anul trecut s-a plătit 1882,6 lei, conform HG ar fi trebuit să se plătească 1.763 lei, iar începând cu 2013 se va plăti 2.115,6 lei.

„Propunerea şi documentaţia aferentă necesară elaborării unei noi Hotărâri a Consiliului Local Municipal care să stabilească un nivel al impozitelor şi taxelor locale pentru 2013 identic cu cel stabilit prin HG, vor fi înmânate tuturor consilierilor municipali care nu doresc impozite şi taxe locale exagerate şi care vor să preia, în calitate de iniţiatori, un astfel de proiect de HCLM.  În acest sens, CLC va invita luni, 07.01.2013, consilierii municipali la o dezbatere în care vor fi prezentate materialele mai sus amintite. În cadrul dezbaterii, vom propune consilierilor prezenţi şi convocarea unei şedinţe extraordinare a Consi-liului Local Municipal. Menţionăm că la dezbatere, CLC îi aşteaptă inclusiv pe consilierii PDL, UDMR şi PPDD în eventualitatea în care aceştia înţeleg să îşi asume cu adevărat rolul de reprezentanţi ai arădenilor”, se mai arată în comunicat.
Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite