Arad: TVA-urile se vor rambursa conform noului sistem informatic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arad: TVA-urile se vor rambursa conform noului sistem informatic
Arad: TVA-urile se vor rambursa conform noului sistem informatic

Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au dezvoltat şi implementat un sistem informatic nou privind rambursările de TVA către agenţii economici.

Selecţia deconturilor care urmează a fi rambursate se realizează informatic din baza de date naţională cuprinzând deconturile cu decizie de rambursare, pe principiul cel mai vechi decont se stinge primul.

Decontarea se va realiza lunar la 3 termene fixe, respectiv în data de 4, 24 şi 29 a fiecărei luni calendaristice iar sumele rambursate la fiecare termen vor fi în procent de 20%, 30% şi 50% din totalul sumelor de rambursat pentru luna respectivă. Suma lunară stabilită la nivel naţional va merge în proporţie de 80% pentru stingerea deconturilor în ordinea vechimii, iar 20% pentru deconturile care se apropie de limita termenului legal de 45 de zile.

“La nivelul judeţului Arad, la finele semestrului II al anului curent, existau un număr de 167 deconturi cu decizie de rambursare aprobată. În data de 13 iulie, primul termen de decontare urmare implementării noului sistemului informatic, a fost rambursat TVA corespunzător unui număr de 21 deconturi. Valoarea TVA rambursat a fost de 783,3 mii lei, din care 223,5 mii lei reprezintă sume compensate cu datorii la bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat, iar 560 mii lei sunt sume efectiv restituite agenţilor economici”, a declarat Călin Arusti, purtător de cuvânt în cadrul Finanțelor Publice din Arad.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite