Cu bicicletele deasupra capului, peste 800 de arădeni au partcipat la marșul pentru piste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste opt sute de pasionați ai sportului pe două roți au răspuns sâmbătă la după masă Marşului „Dați Aradului piste pentru biciclişti. Înainte de start, marșul a fost salutat de participanți, ridându-și cu toții bicicletele deasupra capului.

Încă de la orele 12.00, bicicliștii au început să se adune în spatele teatrului Ioan Slavici, pentru inaugurarea virtual a primei piste de bicicliști din oraș. Traseul a pornit din spatele teatrului și a cuprins Micălaca- Podgoria- Gară-UTA- Calea Victoriei- Strada Georghe Coșbuc-Piața Avram Iancu.

„Marşul Bicicliştilor este un eveniment destinat tuturor arădenilor care doresc să susţină iniţiativa realizării pistelor pentru biciclişti în municipiu, pe principalele artere de circulaţie”, a spus înaintea începerii cursei, Andrei Ando, unul dintre membrii fondatori ai Alternativei Civice Arădene, organizatoarea marşului.

Organizatorii au ţinut să sublinieze încă o dată faptul că deşi la Timişoara, Sibiu, Bucureşti şi în alte oraşe mari ale țării astfel de piste există, la Arad nu a fost amenajat nici măcar un metru.

GALERIE FOTO AICI

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite